Ştanski:”Retragerea trupelor este lipsită de sens”

„Nu trebuie să uităm că procesul de reglementare este în desfășurare, iar conflictul nu poate fi considerat ca finalizat până când nu vom găsi o formulă finală de soluționare a acestuia. Trebuie să fim curajoși și să recunoaștem existența conflictului. În mare parte el este înghețat, însă el există”, a declarat ministrul afacerilor externe al Transnistriei, Nina Ştanski pentru  publicaţia „Komsomolskaia Pravda”
„Dacă există un conflict care amenință toată Europa, în astfel de cazuri retragerea trupelor este lipsită de sens. Suntem cu toții conștienți cum funcționează sistemul de relații internaționale. În cazul în care există o amenințare, probabil trebuie de mărit numărul de trupe”, a spus Ștanski, comentând creșterea armamentului în regiunea transnistreană.

Totodată, autoritățile de la Tiraspol consideră că „în prezent, ideea transformării operațiunii de menținere a păcii este una neconstructivă”, iar în procesul de negocieri se evită chestiuni politice. „Transnistria nu atinge chestiuni ce țin de statutul politic al regiunii, nici în cadrul consultărilor bilaterale cu Chișinăul, dar nici în actualul format „5 +2”, a mai spus așa numitul ministru al afacerilor externe al regiunii.

După părerea acesteia politica „pașilor mici” aduce rezultate. "Nu atât de multe câte ne dorim, nu atât de activ și rapid se implementează, însă rezultate există. Iar dacă există rezultate, chiar și mai mici decât cele pe care le-am stabilit la început, atunci această tactică este justificată”, a conchis Ștanski. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare