Servicii moderne pentru agricultori: SMS şi e-mail despre starea vremii şi preţul produselor

Agricultorii moldoveni vor primi gratuit, la telefon sau prin poşta electronică, informaţii despre vreme, despre boli şi dăunători, precum şi preţul mediu pe piaţă al produselor agricole. Serviciul face parte din proiectul „Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova”, perceput ca platformă de avertizare şi comunicare a agricultorilor şi întreprinzătorilor rurali.

Potrivit ministrului agriculturii, Vasile Bumacov, agricultorii din Republica Moldova au acces limitat la informaţii. „Oamenii nu duc cu ei televizorul sau calculatorul în câmp. În schimb, un telefon mobil aproape fiecare are la el. Aşa putem să-i informăm rapid”, a spus ministrul în cadrul forumului de lansare a platformei, citat de Info-Prim Neo.

„Sistemul asigură transmiterea informaţiei prin Internet şi telefonul mobil. Informaţiile din mass-media nu este accesibilă şi specializată pentru toţi producătorii agricoli şi aceştia nu se află în locurile în care se pot uita la televizor. Astfel, acest serviciu va fi util şi accesibil pentru mulţi, cu atât mai mult cu cât nu avem nici un producător fără telefon”, a adăugat Bumacov.

Coordonatorul de proiect la Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală, Anatolie Fala, a relatat că informaţia despre riscurile meteorologice în agricultură va fi primită prin SMS, serviciul IVR (comunicarea telefonică vocală), prin interfaţă sau poşta electronică. La fel, acesta a mai adăugat că informaţia va fi transmisă în câteva secunde de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, ministerul de profil şi că pe parcursul a şase luni, serviciul va fi gratuit, ulterior preţul va corespunde cu pachetul şi profilul individual al producătorului agricol.

Proiectul a fost organizat şi finanţat de Banca Mondială şi are un buget de 10 milioane de dolari.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.