Când mă gândeam la meșterii populari moldoveni, recunosc că nu-mi imaginam pe cineva care lucrează pe malul mării și vinde lucrări la expoziții în Londra. Totuși, aceasta este povestea lui Iurii Cipileaga, un sculptor moldovean care locuiește pe malul mării în Grecia.
Povestea prea cunoscută a plecării din țară
Iurii este agronom de profesie, însă după destrămarea Uniunii Sovietice i-a fost greu să-și găsească un loc de muncă cu salariu decent. În 1997, pentru că trebuia să-și întrețină familia, a mers la muncă în Grecia. A obținut viză turistică, a ajuns în Grecia, iar organizatorii „excursiei” i-au spus că are la dispoziție 2 zile să decidă dacă se întoarce în Moldova. Deși nu știa limba și nu avea pe nimeni acolo, Iurie a decis să rămână. În primele luni a lucrat în grădini, la cules struguri și măsline, apoi s-a angajat în construcții.
„Îmi închipuiam că în 2 ani o să fac bani și o să mă întorc în Moldova să construiesc casă. Dar a fost mult mai greu până m-am acomodat și am început să pot economi din ce câștigam.”
După un an petrecut acolo, și soția a venit în Grecia, iar peste 4 ani au luat și copiii. „Viața a început să fie altfel, m-am liniștit”, povestește Iurii.
După 8 ani de construcții, pentru că munca era grea, Iurii a decis să-și schimbe activitatea și a cumpărat un mic magazin într-un sat portuar de lângă Atena, unde și acum lucrează împreună cu soția.
Pasiunea pentru sculptură
Iurii a fost dintotdeauna curios de sculptură. De când s-a mutat în Grecia, a mers de foarte multe ori la muzeul de artă, privea exponatele și se întreba cum anume au fost realizate. La fel ca atunci când era copil și se întreba cum a fost făcută măsuța și scăunașele de la bunica. Părinții lui Iurii au fost și ei artiști – tatăl a fost muzician, iar mama – profesoară de arte plastice și desen liniar. De la ea a învățat multe. „Seara stingea lumina, atârna o piuliță de o ață și punea o lumânare în față, iar eu desenam umbrele reflectate pe perete”, își amintește el.
A început să sculpteze în 2015, dar spune că dorința de a crea și energia pentru această îndeletnicire s-au acumulat de-a lungul anilor.
„Într-o zi, eram supărat pe toate. Ca să-mi treacă, m-am urcat pe munte. Am început să observ rădăcinile din copac care creșteau încolăcite și am fost absorbit de forme, de pietre și de lemn – uitasem de toate supărările. Acela a fost momentul când m-am gândit că vreau să mă apuc de sculptat.”
De când și-a descoperit pasiunea, a început să-i dedice tot mai mult timp. Putea să stea chiar și până noaptea târziu absorbit de lucrul cu lemnul. Nici acum nu se lasă până nu este mulțumit de rezultat, chiar dacă uneori îi ia luni de zile să termine o lucrare.
Să asculți lemnul
Sculptorul lucrează cu patru tipuri de lemn, iar găsirea bucăților perfecte face parte din procesul de creație. Uneori, găsește lemn în pădure sau pe malul mării, fiind adus de valuri. Alteori, cumpără lemnul care îi place de la tăietorii legali de lemn.
Îl fascinează rădăcina de măslin pentru că are o structură spectaculoasă, cu nervuri și culori diferite. Deși e greu de lucrat cu el, e și satisfăcător să găsească exprimarea dictată de structură. Mai lucrează cu lemnul de chiparos, platan și cedru – un lemn care se găsește greu, de aceea Iurii se bucură mult când găsește o bucată uscată prin pădure.
Procesul începe cu fierberea lemnului în apa de mare ca să iasă seva, altfel ar crăpa mai târziu. În chiparos, de exemplu, rășina se topește în procesul de fierbere, iar asta îi dă o structură netedă și plăcută lemnului.
Iurii folosește doar produse naturale în lucrările sale. Astfel, copiii pot să se joace cu jucăriile create de el, din vasele sale se poate mânca. În loc de lacuri artificiale, meșterul folosește produse făcute din rășină de copaci.
„În lucrul cu lemnul, dacă ai răbdare și pasiune să te joci, să vorbești cu lemnul, atunci nici tu nu-l poți lăsa, și nici el nu te lasă. Câteodată, mâinile lucrează singure, fără să le conduc.”
În procesul de lucru, ideile evoluează, iar sculptorul lasă lemnul să le transforme, așa cum și el însuși se lasă transformat în procesul de lucru. A început să vadă oamenii cu alți ochi, să înțeleagă că fiecare își are soarta sa, nici nu se enervează când oamenii reacționează altfel decât se așteaptă, înțelege că ei sunt așa cum sunt, la fel ca lemnul.
Colaborarea cu fiica
Marina, fiica lui Iurie, este arhitectă, iar în prezent locuiește la Londra. „E cel mai puternic critic, de care mă bucur mult. Are un simț estetic foarte bun, iar critica ei m-a ajutat să avansez”, povestește Iurii.
Marina spune că primele creații ale tatălui ei erau mai rustice și ea nu intervenea cu sugestii. Pe parcurs, au început să combine ideile ei de design cu viziunile tatălui, astfel Iurii a început să sculpteze și obiecte funcționale și de decor – lămpi cu baza de lemn, vaze pentru flori uscate, boluri și platouri.
„Tatăl meu este o inspirație pentru mine pentru că nu-și pierde motivația de a lucra, iar tot ce i-a reușit a fost prin munca lui zilnică de a se perfecționa.”
Marina este cea care se ocupă de partea administrativă și practică a activității tatălui ei – face fotografiile și administrează paginile de pe rețelele sociale și magazinul online.
Expoziții și cumpărători
Sculpturile lui Iurii au ajuns în majoritatea țărilor din Europa, în Japonia, China și America de Nord. Cumpărătorii apreciază că Iurii lucrează manual, că folosește materiale organice. „Privitorul, văzând lucrurile făcute de mine, e dus într-o lume a frumosului, a sufletului, la fel ca mine atunci când le fac”, spune Iurii. Mai multe persoane i-au spus că indiferent cât de enervați nu ar fi, când se uită la lucrările lui, se calmează.
Iurii a participat și la expoziții și târguri din Grecia, inclusiv la invitația ambasadorului Moldovei. Marina l-a ajutat să organizeze și o expoziție cu vânzare în Londra, unde i s-au vândut toate lucrările și și-a făcut clienți noi. Se bucură de aprecierea oamenilor, se bucură când cineva îi vede lucrările, chiar și în trecere.
„Mai ales când ajung în august, sufletul mă trage spre Moldova. Parcă ceva nu-mi ajunge…” Iurii face parte din rândul meșterilor populari din Moldova, dar încă n-a apucat să-și ducă lucrările în țară. Uniunea Meșterilor Populari i-a propus să organizeze o expoziție la Muzeul Etnografic, dar încă nu au reușit din cauza pandemiei. Speră să reușească în viitorul cât mai apropiat.
