Un interviu cu expertul institutului IDIS Viitorul pe probleme de securitate Rosian Vasiloi.
Dle Vasiloi, administrația de la Tiraspol a deschis o reprezentanţă „oficială” la Moscova. Aceasta se va afla într-o clădire de pe bulevardul Noul Arbat, în centrul Moscovei. Ce înseamnă de facto acest lucru și ce ar trebui să înțeleagă cetățeanul simplu din acest anunț?
Noi cu dvs am fost martori ai unui pin-pong între autoritățile noastre, autoritățile separatiste, autoritățile de la Moscova și Președinție. Ceea ce ar trebui să înțelegem noi din istoria asta este că Moldova nu este luată în serios nici de separatiștii de la Tiraspol, nici de „partenerul” din formatul 5+2. Am văzut reacția MAE al Federației Ruse, care ne spune de un ONG, vedem cum se promovează acest „ONG”, dar de facto reprezentanța diplomatică a regimului separatist. Urmare a politicii promovate de autorități, și mă refer la politica pașilor mici, noi permitem transferul, dacă pot așa zice unor elemente de statalitate pentru regimul de la Tiraspol. Și vedem că cei de la Tirapol nu se opresc, dar își doresc deschiderea unor asemenea reprezentante în UE și Ucraina. Cu părere de rău, nu am văzut nicio reacție la aceste declarații din partea autorităților noastre, nici cele europene. Nu e clar de ce tac, o scuză ar putea fi că suntem în campania electorală, dar totuși… plus la toate să nu uităm că Dodon își face jocul său în acest sens, iar ultimele declarații, inclusiv și pe platforma conferinței de securitate de la München ne confirmă cu lux de amănunte acest lucru.
Între timp, președintele Igor Dodon, care a avut mai multe întrevederi cu liderul administrației separatiste Vadim Krasnoselski, susține că anume mesajele dure în adresa Tiraspolului – „că sunt separatiști etc.” -, este marea greșeală a politicienilor de la Chișinău. Cum ați comenta acestă poziție?
Este greu de explicat declarațiile lui Dodon în acest sens ca și ceea ce face. Noi trebuie să facem o distincție clară între cetățenii noștri, unii din chiar și fiind, cum ii numesc eu, „purtători de pașapoarte” (cei care le folosesc pentru călătorii sau anumite dividende economice) și separatist, adică cei care au uzurpat puterea pe acest teritoriu, care în urma războiului dus cu Federația Rusă se află sub ocupație și asta constituie 11% din teritoriul Republicii Moldova. E clar că în acest sens Dodon face jocul impus de Federația Rusă – să negociați cu Tiraspolul, astfel încercând să se debaraseze de statutul de parte în acest conflict. Cu părere de rău, asta le-a reușit și asta nu fără maleabilitatea celor de la Chișinău pe parcursul celor practice 28 de ani de la independent încoace.
Apropo, ce credeți despre declarația șefului statului potrivit căreia forțele Armatei a 14-a vor putea fi retrase din stânga Nistrului, doar după „ identificarea unui compromis politic al acestui diferendul”?
După cum spuneam este narativul folosit de el ca forță proxy a Federației Ruse. Orice reglementare ar trebui, în primul rând, să fie după ce se asigură demilitarizarea totală e regiunii. Asta prevede și Constituția și Legea din 10 iunie 2005. În acest sens consider că aceste declarații ale lui Dodon sunt contrare prevederilor de bază ale acestor acte, deci sunt neconstituționale.
Câți militari ruși sunt de fapt acum în stânga Nistrului?
În primul rând, eu sunt adeptul poziției că noi în Moldova avem trupe de ocupație și nu fac diferențiere dintre GOTR cu tot cu misiune de pacificare și trupele paramilitare separatiste care ar include în sine pretinsele ma, mai, mgb, mj. Noi, la IDIS Viitorul, periodic analizăm toate schimbările pe teritoriul aflat sub ocupație și la ziua de azi estimările noastre arată că avem un contingent al trupelor de ocupație între 7,5 mii – 10 mii de militari. În afară de aceasta ar trebui să ținem cont și de capacitățile rezerviștilor care se estimează între 30 mii și 50 mii. O noutate în acest sens este că din anul trecut autoritățile separatiste au început organizarea cantonamentelor de 3 luni pentru rezerviști, numai că sub paravanul pretinselor forțe de pacificare. Iar asta ar trebui să fie monitorizat foarte atent de către autoritățile de la Chișinău. Este așa sau nu, nu o cunoaștem pentru că opinia publică nu este informată.
Potrivit presei din Ucraina, la uzinele din stânga Nistrului se produc sisteme/aruncătoare de proiectile reactive. Aveți ceva informații la acest subiect?
La moment, pot confirma că asemenea sisteme sunt, ba mai mult, ele se produc la 3 uzine din regiune, fiecărei fiind atribuit rolul său. Una produce partea pur tehnică, alta – produce partea de „inteligență”, etc. În perioada anilor 2015-2018 au fost produse diferite tipuri de asemenea sisteme cu 20 lansatoare, cu 48 lansatoare. Problema e în faptul că aceste uzine fac parte, dar mai bine zis sunt înregistrate în câmpul legal al Republicii Moldova și fac operațiuni de import – export. În cazul unor uzine sunt informații că fac export și import al mărfurilor cu dubla destinație. Iar autoritățile se fac că nu vad. De ce se întâmplă asta? Pentru mine e clar, dar, într-o formă mai diplomatică, as spune că fiecare are interesul său. Mai mult nu vă pot spune, pentru ca încă investigam aceste cazuri.
Pe parcursul anului 2018 au avut loc exerciții militare în stânga Nistrului, iar în luna august fost unul așa-zis de „forțare a Nistrului”. Chișinăul are în prezent un mecanism real de stopare a unor astfel de acțiuni?
De facto are, dar nu le aplică. Pentru că sunt interese. Noi, la IDIS Viitorul, am propus diferite mecanisme în acest sens și, cu părere de rău, nu am fost auziți. Iar situația se schimbă și vă dau câteva cifre. În primele zile ale lunii februarie 2018, în stânga Nistrului au avut lor 9 evenimente de ordin militar dintre care 6 exerciții. Anul acesta avem desfășurate 32 de evenimente din care 16 sunt exerciții militare cu trageri de luptă din artilerie, tehnica blindată etc. Atât timp cât prevalează interesele obscure ale unor forțe de la Chișinău trupele de ocupație vor face ce doresc în regiunea transnistreană. Să nu ne trezim într-o zi că vor face ce doresc și pe malul drept. Iar asta nu e o sperietoare. Federația Rusă nu este acel partener în care poți avea încredere. Situația de 5 ani în urmă din Ucraina ne dovedește acest lucru cu lux de amănunte. Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că problema nu e Federația Rusă. Dar factorul rusesc nu trebuie neglijat. Problema de bază la noi e guvernarea hibridă și abuzul de putere neoficială precum și slăbiciunile acestei guvernări în tandem cu alți factori interni, care prevalează factorul extern.
În regiunea transnistreană sunt mai multe școli militare, unde copiilor li se inoculează că R.Moldova este un eventual dușman al Tiraspolului. Cum s-ar putea schimba lucrurile?
Știți, iarăși voi spune că noi la IDIS anul trecut am prezentat un studiu în care am arătat această mașinărie de pregătire a tinerilor în regiune în spiritul urii față de Moldova. Cu părere de rău în aceste pretinse instituții învață și copii de pe malul drept. Autoritățile nu au avut nicio reacție și știți de ce? Pentru că sunt implicate în acest proces. Cel puțin noi am prezentat dovezi ca unii politicieni din Partidul Democrat au fost implicate în asta. Astfel, Nicolai Dudoglo – membru al PDM, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a cerut, printr-o scrisoare adresată conducerii separatiste de la Tiraspol, oferirea a 10 locuri pentru copiii din Unitatea administrativ-teritorială Găgăuzia pentru a studia în această școală. Printre principalele recomandări au fost aplicarea sancțiunilor de circulație în privința comandanților trupelor de ocupație și altor ofițeri care au coordonat exercițiile militare, desfășurate împreună cu unitățile paramilitare transnistrene sau sunt implicate în zombarea la propriu a copiilor.
În anul trecut pachetul „pașilor mici de întărire a încrederii” promovat de OSCE a fost criticat de mai multe organizații neguvernamentale. Cum ați comenta această situație?
Acum este mai ușor să vii cu comentarii. Anul trecut eram numiți „talibani”, „voi sunteți împotriva cetățenilor”, etc. Acum vedem că „succesul” acelor protocoale au dat posibilitate unor forte obscure intereselor Republicii Moldova să se legitimeze, să deschidă „reprezentanțe” peste hotare, să își aprobe „strategii de dezvoltare”. Totul asta se face sub paravanul „rezolvării” problemelor cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Mie mi se pare exagerat și triumfalismul care a fost în declarațiile unor parteneri din formatul 5+2 despre acest așa zis succes. În realitate, toate cele semnate în anul trecut și care cu părere de rău au fost implementate sunt contrar interesului național. Noi am creat precedente periculoase – în loc să ne asigurăm că așa zisa legislație din regiune să fie armonizată la legislația Moldovei, noi am armonizat legislația Moldovei la prevederile ilegale ale acelor decizii protocolare. Și pe noi ne așteaptă mai multe cedări în acest sens care vor dovedi că procesul de transnistrizare este în acțiune. Asta numai în cazul în care vom mai tolera această debandadă din partea autorităților.
Slovacia a preluat preşedinţia rotativă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Pe cât de actuală ar putea fi problema transnistreană pe agenda discuțiilor din acest an?
Deși declarată ca o prioritate pentru președinția slovacă problematica transnistreană nu va avansa în viitorul apropiat. Asta o declara și diplomații slovaci în discursul său public. Trebuie să ținem cont că avem procesul electoral. Dar aceasta nu înseamnă că consultările nu vor fi și aici trebuie să fim foarte atenți, pentru că aceste consultări nu vor avea un format public și în aceste consultări vor participa mai mulți actori. O îngrijorare ar trebui să fie faptul că Frattini a rămas reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană. Pentru nimeni nu e secret care sunt preferințele acestei persoane, prietenia lui cu Putin si Lavrov.
Chişinăul a declarat că vrea înlocuirea misiunii de pacificatori ruşi din Transnistria cu una internaţională. Ce șanse avem în acest sens?
A vrea și a face sunt două lucruri diferite. Ca și în cazul rezoluției ONU din iunie anul trecut cu retragerea necondiționată a „trupelor străine” de pe teritoriul Republicii Moldova. Ce s-a făcut din iunie până azi? Nimic. Și scuzele că asta nu o dorește Federația Rusă sunt de prisos. Dacă tu iți dorești, asta tu impui reguli de joc nu Federația Rusă. Asta se face prin mecanisme politico-diplomatice. Atâta timp cât declarăm și nu facem nimic, vom rămâne cu …
În anul 2018 președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că Chişinăul intenţionează să angajeze o companie juridică internaţională care să estimeze valoarea pagubelor de pe urma prezenţei Federaţiei Ruse în Transnistria în ultimii 25 de ani. Pe cât de reală vi se pare această posibilitate?
Iarăși ca și în cazul precedent. La nivel de declarații stăm bine. Dar după acea declarație ce a făcut Candu? Nu a făcut nimic. Aveam să înțeleg dacă Candu ca președinte al Parlamentului ar fi propus un proiect de lege cu privire la recunoașterea statutului regiunii transnistrene de regiune aflată sub ocupația Federației Ruse și GOTR ca trupe de ocupație. Repet, amenințarea de bază nu e din Federația Rusă. Cea mai mare amenințare pentru noi, pentru Republica Moldova, constă în propria guvernare slabă.
