Rezumat din Parlament: A fost ratificată Convenția de la Istanbul

Parlamentul s-a întrunit azi în ședință plenară, prin care au adoptat o serie de legi ce țin de bugetul pentru 2021. Totodată, parlamentarii au ratificat Convenția de la Istanbul.

– Deputații au votat în prima lectură legea prin care urmează să fie rectificat bugetul de stat pentru anul acesta. Astfel, veniturile se majorează cu 8,9% (cu 3,7 milioane de lei), cheltuielile se majorează cu 1,2 la sută (cu 1,2 miliarde de lei), iar deficitul bugetar se micșorează cu 2,5 miliarde de lei (sau 16,8%).

– Deputații au mai adoptat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2021. Astfel, veniturile și cheltuielile vor constitui în anul curent 27,49 miliarde de lei. Vor crește, în special, cheltuielile pentru actualizarea coeficientului de indexare a pensiilor și de majorare a pensiei minime pentru limita de vârstă până la 2000 lei, începând cu 1 octombrie 2021.

– De la 1 noiembrie, personalul administrativ-gospodăresc (infirmierele, paznicii și alții) din cadrul instituțiilor medico-sanitare va primi salarii majorate cu 57%.

Astfel, pentru muncitorii necalificați salariu va fi majorat de la 2470 lei la 3840 lei. Pentru muncitorii calificați salariu va constitui 5040 lei. Pentru specialiștii cu studii superioare încadrați în aceste instituții, salariu va fi majorat de la 5850 lei la 9090 lei.

A fost ratificată Convenția de la Istanbul. Inițial, la dezbaterea acestui proiect a fost scandal, iar BECS a amenințat că vor ieși din sală dacă va fi introdus acest proiect pe ordinea de zi. După ce a fost introdusă, Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, a fost dezbătută, iar ulterior ratificată cu votul a 54 de deputați.

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.