Revenirea la normalitate a relaţiilor dintre R.Moldova şi România

Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad FILAT şi Prim-ministrul României Emil BOC au înmînat astăzi primele permise de mic trafic la frontieră

Premierul Emil BOC efectuează astăzi o vizită oficială în Republica Moldova. După ceremonia de întîmpinare a Premierului român de către Premierul Republicii Moldova pe Aeroportul Internaţional Chişinău, delegaţiile au mers la Consulatul României la Chişinău, unde au făcut declaraţii de presă şi au înmînat primele permise de mic trafic la frontieră. În baza acestor permise, începînd cu ziua de astăzi, cetăţenii Republicii Moldova pot circula liber în România pe o rază de pînă la 50 km.

Emil BOC a felicitat Guvernul de la Chişinău pentru orientarea clar stabilită spre Uniunea Europeană, menţionînd că drumul spre Europa este dificil, dar drepturile de care vor beneficia cetăţenii Republicii Moldova merită pe deplin aceste eforturi.

„România este şi va fi un susţinător puternic al Republicii Moldova pe calea integrării europene”, a spus Emil BOC.

Premierul român a menţionat că libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul României, pe o rază de pînă la 50 km, este un prim pas, care, cu siguranţă, va fi urmat de multe alte acţiuni realizate împreună cu Guvernul Republicii Moldova şi Premierul Vlad FILAT.

Emil BOC a anunţat că săptămîna viitoare la Bucureşti va fi semnat Acordul cadru de finanţare dintre România şi Republicii Moldova în sumă de 102 mln. euro.

Emil BOC şi-a exprimat speranţa că inaugurarea celor două consulate ale României pe teritoriul Republicii Moldova, planificată pentru luna iulie, 2010, va fi de un real ajutor cetăţenilor moldoveni şi români ce vor utiliza serviciile consulare.

La final, Prim-ministrul României a urat tuturor cetăţenilor Republicii Moldova multă sănătate, bucurie şi frumoase Sărbători de Paşte.

Vlad FILAT a mulţumit Premierului României pentru angajamentul plenar faţă de Republica Moldova. Premierul Republicii Moldova a spus că în cinci luni, de cînd prima dată a vorbit cu Emil BOC, au fost obţinute mai multe rezultate palpabile: semnarea Acordului privind micul trafic la frontieră, inaugurarea podului Lipcani- Rădăuţi etc.

„Cel mai important lucru pe care l-am realizat este revenirea la normalitate a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România”, a precizat Vlad FILAT.

Prim-ministrul Republicii Moldova a spus că intrarea în vigoare a Acordului privind micul trafic la frontieră este un pas enorm în calea liberei circulaţii a cetăţenilor moldoveni şi se depun toate eforturile pentru ca ei să beneficieze de tot ce înseamnă libertăţi şi valori europene.

„Pentru a atinge acest obiectiv vom avea nevoie de prieteni, iar România este un exemplu în acest sens şi ne ajută să mergem înainte. Mă simt mîndru de ce am obţinut pînă acum împreună şi sînt optimist vizavi de ce urmează să se întîmple”, a precizat Vlad FILAT.

Premierul RM a mulţumit pentru suportul financiar acordat de România Republicii Moldova şi a dat asigurării că banii vor utilizaţi cu mare grijă. La final, Vlad FILAT şi-a exprimat speranţa că Emil BOC va vizita mai des Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.