PE SCURT
O femeie de etnie romă dintr-un sat din nordul Moldovei a reușit să schimbe fața localității ei natale. Natalia Rădiță, mediatoarea comunitară din Gribova, raionul Drochia, s-a ciocnit cu discriminarea chiar la începutul carierei sale, dar asta, în loc să o descurajeze, a făcut-o să muncească și mai mult și să lupte pentru comunitatea din Gribova. Proiectele pe care le-a implementat ea în comunitate au reușit să șteargă linia imaginară dintre romi și „ne-romi”.
Într-un alt caz, Anna Varnai din orășelul Pecs din Ungaria și-a propus să realizeze un proiect de susținere a femeilor și fetelor de etnie romă. Ca până la urmă să deschidă un restaurant cu bucătărie țigănească, unde iau masa diplomați și politicieni locali și internaționali. Moldova.org îți aduce istoriile extraordinare ale celor două femei, una din Republica Moldova și alta din Ungaria, care au reușit să elimine stereotipuri și să demonstreze că pentru realizarea unor proiecte este nevoie de dorința de a schimba ceva spre bine și de multă, multă tenacitate.
PE LUNG
Natalia Rădiță, prima și singura femeie de etnie romă din Gribova care a făcut studii
Natalia Rădiță este mediator comunitar în satul Gribova, raionul Drochia. Ea activează și în calitate de consilieră în cadrul Consiliului sătesc, fiind aleasă la alegerile locale din toamna anului 2019, în calitate de candidat independent. Este prima și deocamdată singura femeie de etnie romă din localitate care a făcut studii. La inițiativa ei, în sat copii au învățat ce este democrația, școala a fost îngrădită de traseul principal care trece în preajmă, iar în curtea școlii a apărut un pavilion, unde copii stau la recreație, în centrul satului a fost amenajată și construită o stație de așteptare.
Până la realizarea tuturor acestor proiecte, Natalia a parcurs o cale lungă, cu bune și rele. Toate au început de la dorința ei de a învăța. Mama Nataliei a incurajat-o să facă studiile la școala de Iluminare Culturală „Elena Sîrbu” din Soroca (actualul Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”), specialitatea biblioteconomie. Astfel, Natalia Rădiță a devenit prima și deocamdată singura fată din comunitatea romilor din sat căreia părinții i-au permis să-și facă studiile. După absolvirea școlii a fost trimisă să activeze la Ungheni, dar pentru că crescuse doar cu mama, și-a dorit să revină în comunitate, unde a încercat să se angajeze. A fost o experiență dureroasă. „Am fost primită cu entuziasm de șeful secției de cultură de atunci”, povestește Natalia. Cu ochii albaștri, ten deschis și culoarea castanie deschisă a părului, Natalia este departe de imaginea femeii rome cu păr negru și fața smeadă pe care mulți o au în gând. „Eram la față deschisă și domnul a crezut că sunt de origine moldoveancă. Era entuziasmat de notele mele și de comunicarea pe care am avut-o, până a observat numele meu de familie. Aveam familie romă. După care m-a întrebat: «mă scuzi, ești romă?» După ce a auzit răspunsul afirmativ i-a spus: „bine, o să te anunț referitor la angajare”. Când Natalia a revenit după un răspuns, i s-a spus să meargă într-un alt sătuc, unde trebuia să meargă vreo trei kilometri pe jos sau să lucreze într-o bibliotecă aflată într-o clădire avariată, cu mucegai. Atunci a luptat foarte mult ca să fie angajată în comunitate sau în raion, dar așa și nu a mai lucrat conform studiilor sale. „A fost un exemplu negativ pentru comunitatea romă”, spune Natalia Rădiță. Întrebarea tacită care apărea în ochii semenilor ei era „pentru ce ai mai învățat dacă nu ai mai fost acceptată?”.
„Trebuie să lupt și eu pentru ceva”
După ce a văzut la televizor inițiativele activistului Marin Alla, care și-a găsit vocația în a proteja drepturile comunității rome, a înțeles că aceasta vrea și ea. „Trebuie să lupt și eu pentru ceva”, și-a zis ea. Așa a început colaborarea cu Marin Alla. A început să facă voluntariat: să facă listele copiilor de etnie romă din comunitate, să afle câți dintre ei merg la școală, de ce lipsesc de la lecții. A devenit o persoană cunoscută și la romi, și la „ne-romi”, cum spune ea. Putea vorbi și se putea înțelege cu toții. A început să meargă la traininguri internaționale, apoi să lucreze ca mediator comunitar. Din 2004 până în 2013 a făcut voluntariat, fără a avea un salariu. Abia în 2013 și-a oficializat funcția de mediator comunitar, iar de atunci activează în cadrul primăriei Gribova. Acolo este responsabilă de asigurarea eficientă a accesului beneficiarilor la servicii de asistenţă socială, educaţie, asistenţă medicală, încadrare în câmpul muncii, documentare, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai și altele.
Proiectele care au mobilizat întreaga comunitate
Primul ei proiect de suflet a fost „Școala de democrație”, unde copii romi se întâlneau și vorbeau despre democrație. „Nu erau lecții cu teme, unde trebuiau neapărat să se pregătească, erau ore unde lucrau în grupuri, făceau exerciții de joacă. Aveam și o pauză de cafea, unde discuțiile continuau”, povestește Natalia. În al doilea an al proiectului și ceilalți copii din comunitate au cerut să participe în proiect. „Atunci am simțit o împlinire, pentru că am văzut un rezultat la ceea ce fac. A fost acel punct de legătură dintre copil și copil, care s-a construit de la sine” povestește emoționată Natalia Rădiță.
Natalia nu s-a oprit aici. Gimnaziul din Gribova se află la marginea șoselei, înconjurat de copaci și tufișuri. „De fiecare când veneam de undeva în sat cu microbuzul încercam să-mi văd fetița, la școală. Și n-o puteam face. Aveam frică că prin aceste tufișuri să nu se ascundă vreun câine vagabond, care ar putea să înhațe vreun copil”, relateaza ea. Atunci și-a zis că trebuie să curețe terenul și să instaleze un gard. După multe tentative, a reușit să convingă un donator. Atunci toată comunitatea s-a implicat. Au făcut un orar, conform căruia erau implicați toți locuitorii satului, părinți ai copiilor, romi și „ne-romi”. Cu toții au tăiat din tufișuri și au curățat terenul. „Nu am fost singură. Am fost cu întreaga comunitate. Și așa am îngrădit o parte din terenul școlii, care era cea mai periculoasă. Mai ales că elevii treceau drumul și mergeau la o fântână care se afla pe partea opusă a drumului. A fost un proiect bun, cu impact”, relatează Natalia.
Apoi a urmat reparația stației de autobuz din sat. „De foarte mulți ani, oamenii pur și simplu stăteau în drum și așteptau microbuzul. Când ploua sau ningea mai tare, oamenii se duceau să se adăpostească pe pragul unui magazin care se afla nu departe. Dar cel mai tare mă deranja că în aer liber trebuiau să aștepte și copiii”. Cu ajutorul primăriei și a întregii comunități a construit o stație nou-nouță, dar a și reutilizat un mobilier stradal existent. „Alături se afla un panou de pe timpul URSS cu oamenii fruntași ai satului. Cu vremea panoul cele de vreo 14 metri s-a deteriorat. Am ajuns la concluzia să nu-l aruncăm, ci să-l reparăm și să-l facem un panou informativ despre satul Gribova. Am instalat plăci despre educație, sănătate, administrația locală. Am descris pe perioade istoria satului. Alături mai era un stand mare. Și am decis cu primăria să instalăm o fotografie frumoasă cu imaginea satului Gribova”. Astfel, cei care așteaptă autobuzul în stația nou-nouță au cu ce se ocupa între timp.
„Visez ca fetița mea să aibă un viitor”
„La ce visez? Îmi doresc cel mai tare ca fetița mea Romanița să aibă un viitor. Ca atunci când va face școală și se va angaja la serviciu, nimeni să nu se uite la ochii ei și la culoarea pielii ei, ci să o accepte pentru cunoștințele ei. Și mai am o dorință. Să fac o mică patiserie de tip familial. Fără băuturi spirtoase, unde copii se vor juca în voie, iar părinții vor putea să schimbe o vorbă”, spune Natalia Rădiță. Dar până atunci Natalia Rădița luptă pentru crearea unui parc în satul natal. Are proiectul gata, macheta și chiar a îngrădit locul. Mai trebuie nițel, încă un pic de determinare pentru a găsi un donator cu ajutorul căruia să-și realizeze visul, acela de a face încă un lucru bun pentru comunitatea ei.
Cum a reușit un restaurant de romi să de dezvolte în centrul orașului Pécs, din Ungaria
Partea estică a orașului Pecs a fost cândva ocupată de mineri. Acum, mina este închisă și au rămas puțini mineri prin această zonă; doar denumirile străzilor și câteva construcții publice amintesc de acele timpuri. Zona, care n-a fost niciodată bogată, a fost împinsă în ultimele decenii chiar mai departe, către periferie, în toate sensurile cuvântului. Rezidenții sunt, în mare parte, familii sărace: există cartiere segregate, dar majoritatea sunt romii. Nimeni nu s-ar aștepta ca într-un loc precum acesta diplomații să stea la coadă. Dar restaurantul Kostolda nu este unul obișnuit și nici povestea sa nu e obișnuită.
Scopul clar: susținerea femeilor și fetelor rome
Am stat de vorbă cu fondatoarea Kostoldei, restaurantul țigănesc deschis acum un an nu în capătul estic al Pecsului, ci pe Kiraly, una dintre străzile centrale ale orașului. Aici cafenelele, barurile, cofetăriile și restaurantele creează imaginea din centrul vechi al orașului.
Cu cinci ani în urmă, Anna Varnai se gândea, doar în sinea sa, că ar putea deschide aici un restaurant. Ca lider al comunității, ea a câștigat o serie de premii, onoruri și nominalizări și a fondat Asociația Szines Gyöngyök acum 16 ani, deoarece a văzut că situația femeilor rome nu era abordată adecvat. Anna și-a dedicat viața acestei cauze, dar, pentru a obține recunoaștere națională și internațională, se pare că a fost nevoie de un ingredient esențial: bucătăria țigănească.
Întregul concept al asociației, care-și propune să elimine stereotipurile în comunitățile de romi și în societate, conține, de asemenea, multe abordări practice și oferă soluții reale la probleme reale.
Înainte de fondarea asociației, Anna a lucrat ca voluntară pentru a face cunoscută situația romilor și a câștigat încrederea multor oameni la locurile de muncă anterioare. De fapt, ea spune că ajutarea comunității de romi este o trăsătură de familie și a existat în viața ei dintotdeauna.
„Tatăl meu a jucat mereu un rol central în comunitatea în care am trăit și, cumva, oamenii au avut mereu încredere în el”, spune ea. Când a fondat asociația, practic toți cei din jurul ei, inclusiv reprezentanții minorității rome, s-au îndoit de ea. Dar scopul ei a fost clar: să ajute femeile și fetele rome, arătându-le o cale și oferindu-le respect de sine. Cuvintele „feminism” și „emancipare” nu apar pe site-ul asociației, deși sunt exact ceea ce definește activitatea sa.
Unul dintre primele lor proiecte, pentru care au primit un grant, a implicat căutarea femeilor ce trăiesc în comunități izolate pentru a le oferi o educație. Femeile își puteau găsi profesii și puteau obține diplome, iar unele au reușit să primească bani pentru a-și începe propria lor afacere. Dar pentru a putea face asta, multe probleme au trebuit rezolvate. Chiar și autorii ofertei au avut îndoielile lor cu privire la succesul proiectului. Cât femeile participau la proiect, cineva trebuia să aibă grijă de copiii lor. Și atitudinea participantelor trebuia schimbată: ele trebuiau să fie convinse că au abilitățile necesare pentru a-și schimba propria viață.
Fetele și femeile din program trebuiau să fie motivate: potrivit unui reportaj din 2018 realizat de Oficiul Central de Statistică, două treimi dintre romii cu vârstele de 18-24 de ani renunță la școală. Femeile o duc și mai greu, pentru că, pe lângă motivele legate de tradiție, familiile de romi au, de obicei, mai mulți copii decât familiile non-rome, fapt care le limitează și mai mult posibilitățile. În 2017, 54.6% dintre bărbații romi erau angajați, în timp ce numărul femeilor angajate era de 35.9%. Este important de adăugat faptul că ultima proporție este cu 10% mai mare decât în 2014, ceea ce ar fost rezultatul unui program controversat de angajare în câmpul muncii, care a fost abandonat între timp.
„Am știut de la bun început că nu vreau să mă concentrez pe o sarcină specială, precum educația, deoarece, pur și simplu, nu este corect. Din orice unghi m-aș fi uitat, vedeam probleme ce trebuiau rezolvate în mod organic, pentru că ele se suprapun. Doream să mă ocup cu femeile și să le ajut să prospere. Dacă ele nu știu ce rol au sau la ce ar trebui să se aștepte, atunci vroiam să le ajut în dezvoltarea propriilor nevoi și în trezirea propriei conștiințe”, a spus Varnai.
Ingredientul esențial: bucătăria țigănească
Nu toată lumea a întâmpinat inițiativa cu entuziasm: ei suspectau că Anna vrea să destrame familiile rome. Așa că ea a organizat seri unde erau invitate nu numai tinere fete, dar și mamele lor și soții și tații lor.
„Scopul nostru nu este să-i despărțim, ci să le oferim femeilor o bază stabilă, care le-ar oferi posibilitatea de a-și susține familiile”, spune ea.
Ideea unui grup de gătit a venit într-una dintre serile de discuții. Cineva a sugerat, în timpul unei degustări a celor mai bune mâncăruri țigănești, că acestea ar trebui împărțite și cu alte persoane. În timpul adunărilor și evenimentelor comunității, ei au observat că discuțiile dintre participanți au devenit mai active în timpul meselor tradiționale comune. A devenit mai ușor de discutat subiecte serioase în acest mediu. Varnai a început, astfel, să lucreze la crearea un cadru pentru această idee.
Din cauza lipsei banilor și a experienței în restaurantele profesioniste, nu au putut deschide un local imediat. Așa că au descoperit conceptul de restaurante de apartament. Acest lucru se întâmpla într-o perioadă când puține astfel de restaurante funcționau în toată țara, astfel încât conceptul era necunoscut pentru comunitate. Modelul a funcționat, era mai ușor să îndeplinească sarcinile administrative și le-a oferit posibilitatea unor condiții de lucru mai flexibile. Apartamentul pe care l-au ales trebuia modificat, iar pentru asta au primit asistență de la Norway Civil Fund. Deși au primit în jur de 5 milioane de forinți – destul cât să acopere o parte din cheltuielile de renovare și echipare a spațiului – echipa a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul prin muncă de voluntariat și alte donații.
Succes răsunător: mesele pentru cină, rezervate cu mult timp în avans
Succesul a venit imediat după deschidere. De fiecare dată când anunțau următoarea cină în restaurantul-apartament, toate mesele se ocupau imediat. Așa este și acum. De atunci, diplomați și politicieni locali și internaționali au luat masa aici, complimentând atât inițiativa, cât și tocănița de pui. Majoritatea invitaților nu sunt persoane de etnie romă, dar mulți țigani vizitează și ei. Acum, ei nu mai fac publicitate: mesele pentru cină sunt rezervate cu mult timp în avans.
„După un timp a devenit jenant cât de mulți oameni a trebuit să refuzăm, pentru că nu era destul spațiu. De aceea am decis să deschidem un restaurant. Este administrat de o cooperativă socială, ceea ce face posibilă operarea zilnică mult mai stabilă”, a spus Varnai.
Ea a jucat un rol cheie în organizarea muncii, dezvoltarea meniului, precum și în alegerea ingredientelor. Scopul este posibilitatea de a le oferi invitaților arome în stilul casei, ceea ce face restaurantul unic. Ingredientele sunt livrate de producători ce le garantează calitatea. De asemenea este important să ofere serviciu flexibil: personalul restaurantului de apartament și cel al restaurantului din centrul Pecsului au posibilitatea de a se schimba între cele două.
„Oferindu-le locuri de muncă femeilor rome le dăm posibilitatea creșterii încrederii de sine în mod simțitor. Ele nu se află într-o poziție subordonată în familie, ci sunt parteneri puternici și egali. Totodată, ele nu obțin doar încredere de sine, dar și experiență. Unele dintre ele obțin și profesii. Este un sentiment foarte plăcut să mă întâlnesc cu fete din alte locuri de muncă, care și-au început activitatea în câmpul muncii la noi”, a spus Varnai.
Adesea apar diverse discuții serioase la Kostolda, uneori despre probleme sensibile.
„Una dintre acestea este că romii sunt o problemă eternă și o oportunitate eternă. Nu doresc să mă preocup de asta, ci mai degrabă să arăt cum mănânc, cum trăiesc, cum îmi cresc copilul și cum văd lumea”, spune Varnai.
Restaurantul-apartament mai are și un alt angajament. În primul an de după deschidere, în mod regulat, a oferit mâncare persoanelor nevoiașe. În fiecare zi ajută cel puțin 30 de familii. Restaurantul din centru nu aruncă mâncarea rămasă, pentru că tot ceea ce rămâne de la prânz este, imediat, împărțit cu nevoiașii.
„De asta, mi-am făcut acest angajament, pentru că mă săturasem de distribuirea mâncării doar în timpul Crăciunului și a altor sărbători. Nu este nimic în neregulă cu acest lucru în sine, dar ce se întâmplă în celelalte zile ale anului? Oamenii n-au nevoie de ajutor? Noi dăm tuturor persoanelor care vin, nu întrebăm dacă sigur au nevoie. Eu consider că fiecare persoană care așteaptă în rând are nevoie de mâncarea noastră”, spune Varnai, care deja și-a dezvoltat și un alt plan bazat pe culinăria țigănească: curând, ea își va deschide o școală de bucătari. Și deja are rețetele pregătite.
Co-autor – Ervin Guth, Szabad Pécs
Foto principală: PNUD Moldova
Acest articol face parte din proiectul media crossbroder „Off the beaten track”
lansat de n-ost, Hlidaci Pes, Szabadpecs, Krytyka Polityczna și Moldova.org. .Proiectul este finanțat de fondul
internațional Visegrad.
