De la Austria se asteapta un comportament onorabil, in 2006
Cele doua tari vor afla, in aprilie, daca 2007 va fi anul in care vor deveni membri plini ai Uniunii Europene, sau 2008. Este limpede, de asemenea, ca in randul politicienilor austrieci importanti, exista, pe aceasta tema, opinii adanc inradacinate.
Abia in 1995, cand a devenit membra a UE, a lasat in urma Austria generatii intregi de izolationism de stat alpin invesmantat in propria-i grandoare pierduta si nesigur daca avea vreun viitor, aflata cum era pe „linia frontului“ ce separa jumatatile Europei divizate. Polonia a jucat un rol important in elaborarea politicii UE fata de Ucraina. Austriei ii sta in puteri sa faca acelasi lucru in privinta Europei de Sud-Est, care, asemenea Ucrainei, nu este un subiect care sa intereseze in mod deosebit figuri puternice de la Bruxelles. De aceea, Austria poate da forma politicii in curs de elaborare, ceea ce reprezinta un pericol (sau, poate, o sansa) pentru Romania – cu conditia ca Bucurestii sa reactioneze cu agilitate.
Companii austriace cumpara, fara multa publicitate, companii strategice din regiunea balcanica, in domenii cum ar fi cel bancar sau cel energetic. Oficialii austrieci detin deja o influenta disproportionata in interiorul Uniunii Europene. Benita Ferrero-Waldner este comisarul UE pentru Afacerile Externe (desi se spune ca ea este eclipsata de Javier Solana, comisarul UE pentru Securitate). Edward Busek conduce Pactul de Stabilitate pentru Balcani. In luna august, el declara ca, „din multe puncte de vedere, Croatia este mai dezvoltata decat Romania si Bulgaria“ – o afirmatie indrazneata, pentru un diplomat care vorbeste, in mod normal, cu retinere.
Busek si alti oficiali austrieci nu isi ascund dorinta de a vedea Croatia intrata in UE curand, in pofida problemelor legate de predarea catre Tribunalul de la Haga a suspectilor de comiterea unor crime de razboi. Voci influente din Ungaria au exprimat idei similare. Ramane de vazut daca se va manifesta din nou vechiul favoritism „austro-ungar“, fata de vecini cum ar fi Croatia, care revendica o identitate central-europeana, iar nu una balcanica. Daca asa se va intampla, atunci vom avea de-a face cu un semnal de rau augur, in sensul ca idei invechite si oarecum obosite continua sa aiba o influenta prea mare asupra definirii obiectivelor Uniunii Europene in noul secol. Este insa improbabil ca Budapesta sa imbratiseze cu prea multa tragere de inima aceasta viziune vieneza a spatiului imaginar numit „Mitteleuropa“ – decat daca Ungaria nu a renuntat la rolul de gardian al etnicilor maghiari din Transilvania. Cancelarul Austriei, Wolfgang Schussel, este figura cruciala de urmarit. In iunie, el a declarat in public ca amanarea intrarii Romaniei pe 2008 este de preferat. Daca acest lucru s-ar intampla, ar insemna ca bugetul UE nu va fi avut in vedere o astfel de situatie. Asupra perioadei 2005-2009 ar fi trebuit sa se cada de acord anul acesta, dar s-a ajuns la un impas, din cauza neintelegerilor dintre, pe de o parte, Marea Britanie si Franta si Germania, pe de alta. Este probabil ca bugetul sa fie finalizat sub presedintia austriaca, dar daca data la care va avea loc urmatoarea extindere ramane neclara, Romania si Bulgaria vor avea probabil de pierdut, iar conditiile dure negociate la Bruxelles vor fi, posibil, inca si mai in dezavantajul Romaniei.
Austria se teme de un aflux de imigranti nedoriti dinspre sud-est. Avem de-a face cu un complex adanc inradacinat, care a furnizat o platforma pentru perturbantul populist Jorg Haider – care a fost surclasat intre timp de mai siretul Schussel. Dar alte tari din regiune ar putea contrabalansa aceasta prudenta extrema, cu o abordare mai dispusa sa priveasca spre exterior.
Ar putea fi cazul Sloveniei. Dimitrij Rupel, ministrul de Externe sloven, s-a dovedit, in 2005, un presedinte in exercitiu activ al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa. Faptul ca Slovenia a scapat, la limita, sortii violente care a distrus cea mai mare parte a fostei Iugoslavii, i-a ajutat pe unii dintre liderii acestei tari sa aiba o viziune mai larga a ceea ce are nevoie Europa pentru a evita o catastrofa similara, in cazul in care institutiile sale nu vor reusi sa se ridice la inaltimea dificultatilor care ii pun in pericol viabilitatea economica si coeziunea politica. Polonia si celelalte noi membre din Est sunt si ele lipsite de complexe in privinta unei noi extinderi. S-a avansat ideea ca aceste tari vor dori sa ceara o pauza, pentru a evita subtierea exagerata a fondurilor structurale UE. Dar ele nu doresc sa se gaseasca la periferia Uniunii, si sa fie expuse la pericolul reprezentat de vecini ostili sau instabili. Acest pericol este resimtit ca diminuandu-se pe masura ce UE se extinde mai mult spre Est si spre Sud.
Ar fi util daca presedintele Basescu ar incerca sa actioneze concertat cu polonezii si cu americanii, pentru a incerca sa reduca cat mai mult posibil consecintele de securitate potrivinice care ar putea aparea daca o Austrie cu conceptii provinciale ar ajunge sa determine agenda UE intr-un moment critic. Statele Unite trebuie sa urmareasca cu multa atentie ceea ce se va intampla anul viitor. Probabil ca relatiile Americii cu Austria sunt, pe termen lung, mai putin bune decat cu oricare alta tara membra a UE. Austria ramane in afara NATO si a fost neutra in Razboiul Rece. Retragerea trupelor sovietice din Austria si redobandirea suveranitatii depline a tarii au fost urmarea unui moment de flexibilitate de care a dat dovada, in 1955, Nikita Hrusciov, iar nu a vreunei interventii energice din partea SUA, de anvergura podului aerian care a salvat Berlinul, in 1948. Relatiile Austriei cu Statele Unite si-au revenit greu, dupa „afacerea Kurt Waldheim“, cand fostul Secretar General al ONU, devenit ulterior presedintele Austriei, a fost declarat persona non grata de catre autoritatile americane. Austria ar trebui sa se gandeasca foarte bine la cel mai bun mod de a gestiona presedintia UE. Daca va incerca sa rasplateasca favoriti locali cum este Croatia, si sa dea peste nas tarilor din Balcani, va provoca daune influentei sale pe termen lung. Asa s-a intamplat cu Grecia, la inceputul anilor 1990, cand atitudinea sa pro-Serbia a dus la deteriorarea relatiilor cu majoritatea celorlalte tari din UE. Daca i se va oferi, de catre conservatorii de la Bruxelles, un „contract de asasin platit“ al sperantelor tarilor din Balcani de a deveni curand membre ale UE, Austria trebuie sa refuze un asemenea rol, pentru ca, dupa aceea, va fi scoasa tap ispasitor, in cazul in care se va dovedi ca decizia a fost teribil de gresita.
Austria a avut, totusi, momente cu adevarat inspirate, in Balcani. La inceputul anilor 1990, Alois Mock, pe-atunci ministru de Externe la Viena, a avertizat Occidentul in legatura cu eforturile diabolice ale lui Slobodan Milosevici de a distruge Iugoslavia federala. Avertismentul s-a lovit insa, in capitalele UE, de un zid al indiferentei. Wolfgang Petritsch s-a aratat neobosit in eforturile sale de a face sa functioneze procesul de pace de la Dayton pentru Bosnia, cand a fost reprezentantul ONU la Sarajevo, intre 2000 si 2002. Si mai ales Otto de Hapsburg, fiul ultimului imparat al Austro-Ungariei, a stiut intotdeauna ca Europa nu poate progresa decat daca tarile din Balcani sunt vazute ca parte integranta a proiectului, si nu sunt tratate ca entitati de rangul al treilea. (Traducere de Iosif Klein Medesan) / Tom Gallagher // Averea
