De Nadia Dincovici
Stela Popa, unul dintre cei mai tineri dar și mai talentați jurnaliști ai presei din Republica Moldova – desemnată recent bloggerul anului, face azi o radiografie exhaustivă a mass-mediei de peste Prut. Într-un interviu exclusiv acordat Reporter Virtual, Stela Popa – fost reporter TV și prezentator de știri, în prezent parte a echipei portalului de stiri UNIMEDIA (www.unimedia.md) de la Chişinău, ne dezvăluie și ce e bun și ce e rău și în politica dar și în media moldovenească, unde nu există niciun ziar românesc și totul e controlat de puterea comunistă.
În ce măsură poți face presă liberă în Moldova?
Greu. Din ce în ce mai greu în ultima perioadă. Vânătoarea de jurnalişti din R. Moldova a atins apogeul represiunilor şi al intimidărilor la Chişinău. După ce au crescut constant presiunile timp de opt ani la rând, de când au venit comuniştii la putere, iată că, în ultimele sale zvâcniri, regimul lui Voronin o ia razna definitiv şi atacă presa la baionetă. Nu se mai ţine cont de nici un fel de norme elementare ale bunului simţ, ca să nu mai vorbesc de cele europene. Deviza voroniană de moment pare a fi: “Nimicim tot ce mişcă împotriva noastră!”. Acţiunile comuniştilor din ultimul timp, dar şi atacurile asupra puţinelor, foarte puţinelor surse de presă democrată de la Chişinău, încă existente, au tras un semnal de alarmă în legătură cu situaţia presei din R. Moldova. Nu mai putem vorbi de presă liberă peste Prut. Fapt demonstrat atât de realitate, cât şi de rapoartele internaţionale. Aici voi aminti de Raportul Freedom House din acest an potrivit căruia, iată, R. Moldova este catalogată ca o ţară cu presă – neliberă.
Cât de relevantă este această poziţie?
Nu tocmai relevantă, deoarece datele luate în calcul în elaborarea studiului Freedom House sunt până la data de 31 decembrie 2008. Prin urmare, abuzurile şi intimidările asupra presei, după alegerile din 5 aprilie, nu au fost contabilizate. Am putea spune că locul 150 este unul prea bun pentru noi! Iată de ce Raportul Freedom House nu mai miră pe nimeni, iar Europa ne tratează cum ne tratează. De altfel, asigurarea independenţiei mass-media şi a libertăţii de expresie figurează şi printre restanţele importante ale Chişinăului în îndeplinirea Planului de Acţiuni cu UE din cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Nimic nou sub soare, la prima vedere. Ideea este însă alta: să ajungi în 2009 tu, R. Moldova, atât de apropiată geografic şi nu numai de UE, şi să ai un asemenea statut (!), cred că este profund dezonorant.
Prin urmare, în Republica Moldova, presa a cunoscut mai mult un regres decât un progres…
Într-adevar. Dacă în 1997, atunci când presa din R. Moldova a fost declarată ca fiind “parțial liberă”, cineva ar fi spus că peste un deceniu vom degrada la acest capitol, mulţi dintre noi, cel mai probabil, nu ar fi crezut că aşa ceva se poate întâmpla. Dar, cum în comunism orice este posibil, la fel şi în mica noastră “oază de comunism” – R. Moldova – nimic nu mai provoacă mirare.
Cum se informează publicul?
Prost. Exceptând mâna de ziarişti ai presei de opoziţie, în rest, nu prea mai are cine să spună lucrurilor pe nume. R. Moldova este săracă nu doar la propriu, ci şi la figurat. După cum s-a băgat frica în oase celor care au avut puterea să se ridice pe 6-7 aprilie contra regimului comunist de la Chişinău, intuiesc că nu au mai rămas prea mulţi cei angajaţi în lupta pentru libertate şi adevăr, iar comuniştii asta şi vor: o populaţie manipulată şi dezinformată. În acest moment este imposibil să vorbim despre o informare în masă corectă, adecvată sau echilibrată în R. Moldova, deoarece nu există aşa ceva. Cum se informează publicul? Simplu: nu se informează. Sau dacă şi o face, nu prea are alternativă. Potrivit datelor sociologice, în Republica Moldova doar 7–8% din populaţie se informează din presa scrisă, radioul contează pentru 11% din populaţie, iar internetul pentru 4%, în timp ce peste 70% din populaţie se informează din media audiovizuală. Aici însă apare un paradox: audiovizualul de la noi este concentrat practic total în mâinile comuniştilor. Deci, iată cum este “luminată” populaţia. Singurul post de televiziune alternativ este PRO TV Chişinău, dar, din cauza piedicilor care îi sunt puse impactul său este unul minor. Cu un singur buletin de ştiri pe zi şi cu o arie de difuzare mică el nu prea are cum influenţa. Licenţa PRO TV nici până astăzi nu este prelungită şi stă sub semnul întrebării. Asta pentru că, în R. Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului se supune comenzilor politice şi acordă licenţele de televiziune preferenţial, în funcţie de culoarea politică a patronului postului şi de felul în care este promovat discursul comunist la canalul respectiv. De unde şi explicaţia de ce în republică ajung doar posturile de televiziune afiliate puterii.Blocarea mesajului informaţional nu este doar la nivelul televiziunilor. Faptul că în Republica Moldova nu există o legătură directă între presa scrisă şi cea audiovizuală (informaţia din presa scrisă nu este continuată sau reluată de către cea audiovizuală), înseamnă mult. În acest fel, mesajul european, de exemplu, rămâne izolat la nivelul presei de opoziţie. Adică în cel mult trei sau patru ziare.
Şi televiziunea publică?
Este cea mai mare orgie a aşa zisei democraţii de la noi, aş spune. Acest post “public” procomunist de televiziune – Moldova 1 nu conteneşte să uimească. În ciuda numeroaselor atenţionări primite, chiar şi de experţii internaţionali, Moldova 1 îşi vede în continuare liniştită de treabă şi minte cu aceeaşi neruşinare poporul cu televizorul. Un exemplu concret au fost protestele de pe 7 aprilie 2009. În timp ce televiziunile româneşti transmiteau non-stop informaţii din R. Moldova, postul “public” nu a relatat absolut nimic despre violenţele din centrul Chişinăului. Ba mai mult, în timpul tragicelor evenimente a preferat să transmită emisiuni de divertisment, desene animate şi emisiuni precum „Lumea Rusă”. Abia seara a transmis informaţii în care protestatrii erau numiţi de către oficialii comunişti “huligani”….
Iar în campania electorală?
Campania electorală este un exemplu elocvent. Potrivit rapoartelor de monitorizare, în această perioadă, Moldova 1 a oferit comuniştilor, în ştiri, spaţiu dublu în raport cu cel alocat opoziţiei. Astfel: oficialii comunişti au fost citaţi de 814 ori, în timp ce întreaga opoziţie de numai 417 ori, preponderent negativ. De unde şi rezultatul alegerilor. Cine are acces la informaţie, în oraşe, votează opoziţia, cine nu, aşa cum ar fi populaţia rurală, limitată la postul public, controlat de regimul Voronin, votează cu Partidul Comuniştilor.
Cum este urmărită presa din România? Şi care este impactul ei?
Situaţia este proastă. Ziare din România nu există pe piaţa de la noi. Şi nici vreo filială a vreunuia. Nici situaţia televiziunilor recepţionate de peste Prut nu este mai bună. După ce, premergător evenimentelor din 7 aprilie 2009, TVR1 a fost scos de pe frecvenţa naţională din R. Moldova, iar SRTV a ajuns să se judece cu autorităţile moldovene la CEDO, acţiunile de triere a mediei româneşti au devenit şi mai vizibile în RM. De aici şi scoaterea / expulzarea jurnaliştilor din România de pe teritoriul RM, dar şi excluderea unor prestigioase posturi româneşti de informare de pe piaţa mediatică de la noi. Chişinăul vrea să stopeze pe orice cale posibilă mesajul mediatic venit din România, la fel cum procedează şi cu presa de opoziţie de la noi, care, iată, ajunge greu la ochii şi urechile populaţiei din republică. Oficialităţile de la Chişinău afirmă că în RM posturile româneşti recepţionate sunt destul de numeroase. Dar fiţi atenţi care sunt acestea: Etno TV, Taraf TV, Acasă, TVRM, Senso, Kiss TV, Naţional TV şi Pro TV. Per ansamblu, unele dintre aceste posturi nu influenţează opinia publică pentru că sunt de nişă. În special de divertisment. Iar acele canale care au « deranjat » regimul Voronin în perioada protestelor, au fost excluse definitiv. Printre acestea sunt TVR 1, Realitatea TV, Antena 3. În acest context: mai putem noi vorbi de oarecare schimbare de mentalitate sau informare corectă?
Au existat sau mai există încă presiuni asupra presei de la Chişinău, de la evenimentele din aprilie?
Categoric. Intimidările exercitate de autorităţi la adresa libertăţii de exprimare a jurnaliştilor, în special a acelora care sprijină agenda opoziţiei, s-au intensificat pe fondul violenţelor postelectorale din acest an. Jurnaliştii din România au fost expulzaţi, iar numeroşi jurnalişti „disidenţi“, de opoziţie, au fost reţinuţi de către autorităţi, duşi la comisariatele de poliţie şi interogaţi. În urma evenimentelor din 7 aprilie, când la Chişinău a fost blocată vocea protestatarilor, prin mijloace mai puţin ortodoxe – violenţă, ameninţări, teamă şi teroare, de le-a fost spulberată definitiv dorinţa să mai manifeste, iată că acum este trecută la catastif şi presa. Metaforic vorbind, presa de opoziţie de la noi trece şi ea în această perioadă prin acel hidos Coridor al morţii.În acest context mă întreb: Oare care mai este rostul tuturor rezoluţiilor europene prin care UE recomandă şi cere autorităţilor de la Chişinău contiunarea reformei mass-media dacă aceasta oricum nu este respectată? Zadarnic vorbeşte Europa către Moldova. Vocea ei ajunge cu greu la urechile responsabililor de aici, sau chiar deloc.Personal cred că într-o ţară în care jurnaliştii sunt intimidaţi, arestaţi, bătuţi şi li se îngrădeşte accesul la exprimare şi informare, într-o ţară unde aproape toată mass – media este controlată politic şi face explicit jocul puterii, unde reprezentanţii legii umblă pe la redacţii şi cer IP-ul vizitatorilor, care comentează pe siteuri, unde Televiziunea Publică Moldova 1, singura care are acoperire naţională, este ruptă de realitate şi emite un mesaj total politizat, sau unde Postul Public Român de Televiziune – TVR este scos brutal din reţeaua de cablu naţională, fără oarecare explicaţii întemeiate, doar pentru simplul fapt că este românesc, trebuie să fie ridicate semne mari, foarte mari de întrebare.
Şi cine ar trebui să le ridice?
Asta e! Cine? Moldova 1 care, nu a avut elementarul bun simţ să ofere măcar o ştire de la ieşirea jurnaliştilor în piaţă cu ocazia Zilei Libertăţii Presei? Sau Radio Moldova care, amintind în treacăt despre mitingul jurnaliştilor, spune că aceştia au vorbit despre libertatea presei din R. Moldova “din prespectiva finanţării redacţiilor” sau “din numele politicienilor” ?! Normal că nu! De guvernanţi nici nu mai vorbesc. Ei nu înţeleg că transparenţa într-o societate europeană și democrată începe în primul rând de la presă. Cred că până la urmă tot populaţia va fi cea care se va ridica din nou şi va pune acele semne de întrebare care se cer stringent a fi puse.
Doar oamenii spui că nu sunt suficient de informaţi?
Da. Per ansamblu, imaginea privind informarea publică este sumbră. Îmbucurător este însă faptul că cei din oraşe au început să gândească altfel. Dovada au fost alegerile locale din 2007, când Dorin Chirtoacă a câştigat Primăria Chişinău. Astfel, oamenii din republică află şi primesc mesaje de la cei din oraşe. Oricât s-ar strădui Voronin să controleze şi să manipuleze cu presa pro-comunistă, această strategie nu va mai funcţiona mult. Am fost în republică, am stat de vorbă cu oamenii, care, exasperaţi de o asemenea dezinformare şi cenzură – ca pe timpurile sovietice! – au găsit soluţii – îşi instalează antene parabolice. „Oare ne consideră chiar aşa de proşti? Am şi scos Moldova 1 din programul de la televizor. Nu mai suportăm asemenea manipulare şi spălare pe creier” – îmi spuneau. Într-adevăr: să ajungi să manipulezi în asemenea hal? E ruşinos!Astfel, încet încet schimbarea se produce, iar oamenii au înţeles că valorile europene invocate de comunişti nu sunt compatibile cu cele comuniste. Și s-a mai dovedit încă odată faptul că regimului voronist de la Chişinău nu-i place libertatea de exprimare şi pluralismul, ba, dimpotrivă, minciuna este cea care domină. Așadar, cine ajunge să se răfuiască cu oamenii într-un stil bolșevic și stalinist, maltratându-i în închisori și mutilându-i, sau se răfuieşte cu jurnaliștii este grav!
S-a simțit asta și din punct de vedere financiar? Potrivit puținelor informații care vin pe tema asta dinspre presa de la Chișinău, resursele financiare sunt direcționate cu precădere spre media procomunistă.
Desigur. Asta este o strategie bine mânuită de regimul de la Chişinău, cunoscut prin stilu-i opresiv de intimidare. Problema celor aserviţi puterii de la Chişinău este că nu pot ieşi din logica de tipul: Cine nu este cu noi este împotriva noastră. Sau, în cazul presei neafiliate puterii: Cine nu scrie pentru noi este împotriva noastră! De aici încep şi atacurile, fabricarea dosarelor şi brutalizarea ziariştilor neobedienţi în presa afiliată puterii. Prin mijloace şi căi ultracunoscute regimului (controale fiscale, intimidări etc.), se face tot posibilul pentru scoaterea de pe orbită a celor câteva surse libere de informare rămase. De altfel, singurele rezistente la presiunile din această oază comunisto-stalinisto-“europeană” care domneşte în R.M.Mai concret vorbind, după semnalul tras de colegii mei de la UNIMEDIA, cu privire la incapacitatea de funcţionare a agenţiei, a ajuns şi rândul Jurnalului de Chişinău, una dintre cele mai active şi mai cunoscute publicaţii de opoziţie de la noi. Val Butnaru, directorul ziarului, a ieşit, de curând, cu o declaraţie în faţa cititorilor, prin care aducea la cunoştinţă represaliile comuniste la care este supus ziarul. Sponsorii publicaţiei au fost pur şi simplu somaţi să rezilieze contractul cu Jurnal de Chişinău. Astfel, pe lângă faptul că această parte a presei este transformată, pe toate canalele procomuniste, într-un fel de Cruella De Vil (aici trimitere la filmul “101 dalmaţieni”), mai nou (sau nu), i se taie şi sursele de existenţă.
În acest context, ce anume ar putea face România? Crezi că ar putea face mai mult, ceva specific (un post tv, acordarea cetatățeniei etc), în plan politic sau social?
În calitatea mea de jurnalist, permiteţi-mi să mă pronunţ strict pe filiera ziaristică. Un prim pas şi un prim test ar fi interpelarea senatorului Viorel Badea, făcută la Parlamentul României privitor la includerea urgentă în grila de emisie a TVR-ului a unei emisiuni dedicate exclusiv R. Moldova. Deşi senatorul a insitat la Comisia de Politică Externă a Parlamentului României de câteva ori pe această chestiune, explicând necesitatea stringentă a acelei emisiuni (a fost convocat inclusiv directorul SRTV la discuţii), emisiunea nu a început în primăvară, aşa cum se cerea atunci. În situaţia politică nou creată la Chişinău, senatorul Viorel Badea insită în continuare, dar cineva, la Bucureşti, se teme de lansarea unei asemenea emisiuni. Nu stim cine anume şi care sunt motivele. Cert însă este că atât presa de opoziţie de la noi, care a scris în nenumărate rânduri despre importanţa şi necesitatea acestei emisiuni, cât şi oamenii simpli o cer insistent. Măcar atât, deocamdată, dacă deschiderea unei filiale TVR Chişinău nu se poate. Solidari cu cererea legată de această emisiune s-au arătat şi studenţii, care au iniţiat chiar şi o petiţie. Din câte am înţeles, documentul a acumulat peste două mii de semnături şi a fost trimis deja preşedintelui Traian Băsescu. În actualul context mă întreb: mai este loc de teamă sau de neinteres faţă de acest subiect? Este vorba, până la urmă, despre dreptul la informare corectă a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, nu-i aşa?!Cum explicaţi că pe TVR 2, dimineaţa, la ora 5, este loc pentru retransmiterea ştirilor comuniste de la Moldova 1 şi pentru o asemenea emisiune nu? Înţeleg şi salut deschiderea postului public român de televiziune pentru partea stângă a Prutului, dar parcă nu în acest fel ar trebui procedat. Consider că această retransmitere este o eroare strategică şi o promovare, involuntară, a ideilor comuniste de la Chişinău. Este păcat, cred eu, că sute de mii de români ajung să privească aşa ceva şi să îşi facă o părere eronată despre basarabeni. Să pornim măcar de la aceste iniţiative, după care putem vorbi şi de altele mai importante.
Prognoza personală, privind evenimentele care vor urma la Chisinau – alegeri anticipate, alianțe politice?
Ceea ce nu vor să recunoască liderii de la Chișinău, dar noi toți știm, este că au îndepărtat R. Moldova de integrarea europeană mai mult ca niciodată. Astfel, dacă în ultimii ani, potrivit Barometrului de Opinie Publică, 20% dintre respondenți credeau că R. Moldova se va integra în Uniunea Europeană în 20-25 de ani, iar alți 30% aspirau ca acest lucru să se întâmple într-un interval ceva mai scurt – 10 ani, acum, teamă mi-e, că acest termen a fost amânat, sine die. Semnalele pe care Chișinăul le-a transmis în ultimul timp, volens nolens, către Bruxelless, dar mai ales acțiunile violente ale guvernării, nu au făcut decât să dea arama pe față a puterii roșii – excesiv de lustruită de către media locală pro comunistă. Pe fundalul frustrărilor pe care le are în legătură cu “realizările” sale (eşecul transnistrean, nereuşita planului de acţiuni R.M.-UE etc.) de-a lungul celor opt ani de “comunism european”, Voronin a acţionat curat miliţienesc, specific statului în care a transformat R. Moldova şi astfel am ajuns să fim ultimul stat din Europa. Numai că Voronin, chiar dacă este lăsat să se complacă în izolarea de la granița UE, asta nu înseamnă nici pe departe că acelaşi lucru îl vrea şi populaţia. Prin urmare, teamă mi e că, până la urmă, aceasta va erupe, într-un fel sau altul, din nou. Să sperăm că această nemulţumire va fi exprimată pe cale paşnică: prin mai mult ca posibila şansă pe care o oferă astăzi opoziţia – alegerile anticipate.
Ai prefera sa fii jurnalist în altă țară? În România de exemplu?
Da. Îmi place să fiu ziarist oriunde în spaţiul românesc.
Am lasat intenționat la urmă întrebarea despre tine. Ai o carieră impresionantă, și ai lucrat în condiții nu tocmai ușoare. Cum ai ajuns aici, și ce planuri de viitor ai?
Multumesc pentru apreciere, dar cariera mea este abia la inceput.
