Peste 80 tone de pesticide, stocate pe teritoriul raionului Ungheni, au fost evacuate pentru distrugere în Polonia

Peste 80 de tone de pesticide, stocate pe teritoriul raionului Ungheni, au fost astăzi evacuate pentru distrugere în Polonia. Stocul de pesticide va fi distrus termic la incineratorul SARPI Dabrowa Gornicza.

Cele 86 de tone de pesticide stocate în depozitul de la Zagarancea au fost colectate din localităţile Alexeevca, Boghenii Noi, Cetîreni, Costuleni, Hîrceşti, Manoileşti, Negurenii Vechi, Petreşti, Pîrliţa, Todireşti, Unţeşti, Ungheni, Valea Mare  în 2007.

Potrivit colonelului Mariana Grama, lucrările de pregătire pentru evacuare, prin reambalare, paletare, marcare, fixare, cântărire,  au fost efectuate, în perioada 4-22 iunie, de o echipă formată din şase militari din cadrul Brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”, sub supravegherea reprezentanţilor companiei E.S. Field Services Veolia din Marea Britanie şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale din Ungheni.

Cu această ocazie, la depozitul central raional din satul Zagarancea, unde au fost colectate cele 86 de tone de deşeuri de pesticide din 13 localităţi ale raionului Ungheni, a avut loc o ceremonie la care au participat ambasadori, reprezentanţi ai ministerului Apărării şi autorităţilor publice locale.

Secretarul de Stat Vladimir Iliev a menţionat, în cadrul evenimentului, că asigurarea drepturilor fundamentale ale omului privind traiul într-un mediu curat fără deşeuri de pesticide  alături de siguranţa alimentară, securitatea demografică, securitatea ecologică şi  economică, au devenit pe parcursul ultimilor ani preocupări naţionale, iar ministerul Apărării s-a implicat activ în realizarea acestor obiective.

„Armata Naţională, în 2003-2008 a reambalat peste 3200 tone de deşeuri de pesticide din 424 locuri şi depozitat centralizat în 37 depozite centrale raionale, iar începând cu anul 2014 şi până în prezent, a evacuat şi distrus în Polonia, la incineratorul SARPI Dabrowa  Gornicza 1238 tone de pesticide din raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Basarabeasca, Donduşeni, Leova, Soroca, Taraclia, Cahul, Călăraşi, Glodeni, Făleşti, Comrat, Ceadîr-Lunga, Sîngerei, Drochia, Edineţ şi mun. Bălţi”, a spus secretarul de Stat Iliev.

Vladimir Iliev a mulţumit Guvernelor RomânieiGermaniei, Belgiei, Bulgariei, Turciei, Olandei, Italiei, Irlandei, Cehiei, Norvegiei, Lituaniei, Estoniei şi Japoniei – ţări donatoare, care au contribuit  financiar la derularea Proiectului Fondului de Încredere NATO/PpP privind distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase din Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.