Peste 33 de mii de persoane au achitat prima de asigurare medicală până pe 1 martie 2019

Numărul persoanelor care achită prima de asigurare obligatorie medicală în sumă fixă este în continuă creștere. Până pe 1 martie 2019 s-au asigurat cu circa patru mii de persoane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în primele două luni ale anului curent, prima de asigurare a fost achitată de peste 33 de mii de cetățeni, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Volumul mijloacelor financiare acumulate până pe 1 martie în fondurile AOAM din achitarea primei în sumă fixă constituie peste 57,8 milioane lei, cu aproximativ opt milioane mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2018.

Din numărul total de plătitori, peste 22 de mii au beneficiat de reducere în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Aceştia sunt fondatori de întreprinderi individuale, arendaşi, arendatori, deţinători de patentă, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern.

Alte aproape 10 600 de persoane, proprietari de teren agricol, au beneficiat de reduceri de 75% la achitarea primei.

Amintim că prima AOAM în sumă fixă constituie în anul curent 4056 lei. Reducerile de 50%, 60% şi 75% sunt valabile până pe 1 aprilie.

Pentru detalii privind modalitatea de achitare a primei AOAM în sumă fixă, accesați link-ul http://cnam.md/?page=41.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare