Connect with us
"
"

Social

Peste 32 000 țigarete, ce urmau să ajungă ilegal în țări europene, depistate într-o singură zi de vameși și polițiști de frontieră

Publicat

pe

Peste 32 000 de țigarete au fost depistate duminică,6 mai, de către echipele mixte de control, formate din vameși și polițiști de frontieră. Produsele din tutun au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienților le-au fost aplicate amenzi de până la 4 500 lei.

Primul caz a fost raportat de către vameșii de la Leușeni, după ce, imaginile prelevate de scaner au indicat prezența unor obiecte suspecte în podeaua unui BMW X5.

În urma demontării acesteia, au fost descoperite 20 000 de țigarete marca ”Marlboro”, marcate cu timbru de acciz la RM. Conform procedurii, șoferul a fost amendat, iar autoturismul – indisponibilizat.

Celelalte două tentative au fost consemnate pe aeroportul din Chișinău, în cadrul inspectării bagajelor pasagerilor curselor spre Dublin și Londra.

Urmare a reacției câinelui de serviciu al Vămii a fost luată decizia verificării a două dintre bagaje, unde au fost găsite câte 6 200 de țigarete de diverse mărci.

În ambele cazuri, valizele erau înregistrate pe numele a doi conaționali, care au fost identificați și sancționați conform legislației în vigoare.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Social

Despre oameni, destine și deportări, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

Publicat

pe

De către

La 6 iulie Republica Moldova își va aminti, din nou, de calvarul deportărilor. În această zi, în anul 1949, peste 35 de mii de basarabeni au fost încărcați în vagoane de marfă și duși în Siberia, acesta fiind cel mai mare val de deportări pe care l-a cunoscut proaspăta republica sovietică… Ce au fost și de ce au fost posibile deportările? Cum au modelat ele destinele celor rupți, peste noapte, de vatră? Radio Europa Liberă își propune să răspundă la aceste întrebări la o nouă dezbatere organizată vineri, 3 iulie, în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, realizat cu sprijinul Ambasadei SUA în țara noastră.

Deși de la acele zile au trecut peste 70 de ani, subiectul deportărilor rămâne, în continuare, unul de actualitate. Un motiv ar fi felul în care s-a făcut reabilitarea foștilor deportați, dar și faptul că în societatea noastră există încă suficiente voci care găsesc o justificare pentru acele acțiuni – „așa au fost timpurile, la o adică”.

Cum au fost timpurile, totuși? Și cât de actuală mai este tema deportărilor din Basarabia și Nordul Bucovinei după mai mult de șapte decenii? Au tinerii un interes pentru evenimentele de atunci și de ce această temă rămâne, pentru mulți dintre noi, una delicată? Ce atitudine ar trebui să adoptăm față de susținătorii regimului, cu al căror ajutor au fost trimiși mii de oameni în surghiun și ce lecții am învățat din toate acestea pentru prezent și viitor? În ce măsură politicienii au denaturat istoria deportărilor și avem oare, în zilele noastre, oameni „deportați” pe criterii politice? Sunt subiectele pe care jurnalistul Nicu Gușan, moderatorul dezbaterii și Vasile Botnaru, directorul Biroului Europa Liberă la Chișinău, le vor aborda-diseca împreună cu doi invitați speciali – Viorica Olaru-Cemîrtan, cercetător științific superior și lector universitar la departamentul de Istorie a Artei a Universității Uppsala din Suedia, și Victor Bârsan, ex-redactor-șef la „Revista 22”, fost ambasador al României în Republica Moldova, autor al cărților „Masacrul inocenților”, „Procesul Ilașcu” și „Mineriada din iunie”.

Alături de ei, subiectul va fi evocat prin prisma mai multor materiale jurnalistice realizate de echipa redacțională – „Urmele deportărilor”, o mărturie-document de Nicu Gușan despre deportările din Bucovina de Nord; „Născuți în Siberia”, un film de Eugenia Crețu despre copiii născuți în Siberia din părinți necăsătoriți până la exil și care acum nu au statut de foști deportați; „Spovedania”, un film-mărturie a unui bărbat care a participat la organizarea deportărilor în satul său, de Liuba Șevciuc. De asemenea, vom afla cum au trăit deportările alte popoare – din interviul făcut de Ivan Sveatcenko și Iulia Mihailova cu liderul tătarilor din Crimeea și fostul disident sovietic Mustafa Djemilev; sau cum e să aduci drama deportărilor pe micile ecrane – din discuția lui Alexandu Bordian cu Leontina Vatamanu, regizoarea filmului „Siberia din oase”, lansat de 6 iulie 2019…

Lumea are nevoie de informație. Și lumea are nevoie de memorie. Vă invităm să ne amintim împreună vineri, 3 iulie, la ora 17.00, într-o dezbatere specială „AntiNostalgia”, realizată de Europa Liberă – „Oameni. Destine. Deportări”.

Citește mai departe

Social

2 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Infecția s-a răspândit neașteptat de rapid în luna iunie

Publicat

pe

De către

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

ADEPT: Infecția COVID-19 s-a răspândit neașteptat de rapid în luna iunie

În luna iunie infecția COVID-19 a avansat vertiginos în Republica Moldova. Numărul persoanelor contaminate a crescut cu 92% față de luna mai. În acest context, merită menționat faptul că în luna mai contaminările, față de luna aprilie, au crescut cu doar 23%, se arată într-o notă analitică a Asociației ADEPT. Potrivit acesteia, în ultimele 3 luni creșterea contaminării cu COVID-19 nici măcar nu a fost liniară, ci mai degrabă parabolică. Creșterea rapidă a numărului contaminărilor a atras după sine în luna iunie și creșterea numărului deceselor de pe urma COVID-19 cu 70% față de luna mai. Numărul lucrătorilor medicali infectați cu COVID-19 a crescut aproape proporțional cu numărul total al contaminărilor. Noutatea bună pozitivă este că în ultimele 3-4 zile a lunii iunie a scăzut semnificativ numărul contaminărilor înregistrate. La fel, în zilele date a scăzut semnificativ numărul lucrătorilor medicali infectați, se mai arată în nota analitică.

MAI a amenajat un spațiu pentru angajații cu forme ușoare de COVID-19

MAI a amenajat un spațiu pentru angajații cu forme ușoare de COVID-19 și care nu întrunesc criteriile de spitalizare. Aceasta pentru a evita contactul angajaților infectați cu familiile sau alte persoane împreună cu care locuiesc. Biroul Migrație și Azil al MAI a pus la dispoziție un edificiu din cadrul unui centru din subordine, pentru cazarea acestora. Sediul are o capacitate de 28 locuri de cazare și este dotat cu toate echipamentele necesare. Serviciul medical al MAI va asigura internarea în condiții de securitate epidemiologică și va stabili tratamentul necesar. În prezent, în Ministerul Afacerilor Interne sunt înregistrate 162 de cazuri active de COVID-19, din acest număr de angajați, 33 primesc tratament în cadrul Spitalului MAI.

11 frizerii, o instituție medicală și un centru de sport, închise

Activitatea a 11 frizerii, a unei instituții medicale și a unui centru de sport a fost suspendată pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției cu COVID-19. Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Vasile Guștiuc, a precizat că decizia a fost luată în urma verificării a 194 de obiective. „În urma evaluării situației la obiectivele în cauză s-a constatat că multe dintre acestea continuă să încalce regulile stabilite. Astfel de abateri au fost constatate la 25 de obiective. Au fost aplicate opt procese verbale de contravenție, în sumă de 31 mii de lei. fiind luată decizia de suspendare a activității a 13 instituții, care își desfășurau activitatea”, a spus Vasile Guștiuc.

Citește mai departe

Social

1 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 285 cazuri noi de infectare și patru decese

Publicat

pe

De către

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

285 cazuri noi de infectare și patru decese

Ministerul Sănătății, Muncii și protecției Sociale a anunțat despre confirmarea a 285 cazuri noi de infectare cu COVID-19 în urma procesării a 2 246 de teste. Din numărul total de cazuri, un caz este de import (Germania), restul -cu transmitere locală.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 16 898 cazuri. Din numărul total de cazuri din această zi, 13 sunt lucrători medicali: medici – 3, asistenți medicali – 7, personal auxiliar – 3.

Până la ziua de azi, 9 594 persoane au fost vindecate. Totodată, s-a anunțat despre înregistrarea altor două deceseprovocate de COVID-19 Acestea pe lângă alte două anunțate în dimineața zilei. Bilanțul victimelor a ajuns la 549.

Centrele comerciale și piețele din Chișinău activează conform programului obișnuit

De astăzi, centrele comerciale și piețele din  Chișinău activează conform programului obișnuit, însaă cu respectarea măsurilor de prevenire a  COVID-19. Deciziile au fost luate în cadrul Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Chișinău. Astfel:

  • Piețele din capitală activează de la ora 05:00 până la ora 19:00, inclusiv în zilele de odihnă, iar zilele de luni rămân a fi sanitare.
  • Se interzice accesul copiilor până la 7 ani în toate piețele de pe teritoriul municipiului.
  • Centrele comerciale și unitățile comerciale specializate din cadrul acestora (cu excepția cinematografelor și centrelor de agrement amplasate în incinta acestora), activează în program obișnuit.
  • Deocamdată, până în data de 15 iulie 2020, rămâne suspendată activitatea zonelor de agrement din capitală și este interzisă organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire, în orice instituție, indiferent de statut, public sau privat.
  • Tot până la mijlocul lunii iulie este interzisă activitatea cluburilor de noapte şi a discotecilor.

MAI:  Curtea Constituțională nu a anulat amenzile aplicate pentru încălcarea restricțiilor

După ce ieri Curtea Constituțională a declarat marți neconstituțională amenda minimă de 22 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor legate de COVID-19, astăzi Ministerul de Interne a venit cu o precizare în care atenționează cetățenii că amenzile aplicate în baza articolului 76(1) alin. (1) din Codul contravențional, pentru încălcarea restricțiilor, nu au fost anulate.„ Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul ,,de la 450” din articolul 76(1) alin. (1) din Codul contravențional, dar nu a anulat amenzile aplicate în baza acestui articol, pentru încălcarea restricțiilor. Respectiv, această decizie este mai mult legată de suma amenzilor minime și maxime pentru persoanele fizice”, a precizat MAI. Astfel, angajații MAI vor monitoriza în continuare respectarea acestora, iar cei care le vor încălca sunt pasibili de sancțiuni.

Ministra Sănătății: În Moldova nu au fost înregistrate cazuri de reinfectare cu COVID-19

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu a precizat că în Republica Moldova nu au fost înregistrate cazuri de reinfectare cu COVID-19. Potrivit ei,  în prezent avem circa 6000 de bolnavi de COVID-19, în instituțiile medicale spitalicești se regăsesc peste 2000 de pacienți , iar 3800 de persoane se tratează la domiciliu. „Acasă rămân a fi tratate persoanele care au forme ușoare”, a spus ea la emisiunea „Puterea a patra”de la N4. Totodată, indiferent de stare în care se află, copiii, femeile gravide și persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani  sunt tratate în instituțiile spitalicești în mod obligatoriu.

438 de pacienți sunt în stare gravă,  30 sunt conectați la aparate de respirație asistată

438 de pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă,  dintre care 30 sunt conectați la aparate de respirație asistată, a anunțat în această dimineață Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 71 persoane cu suspecție la COVID-19. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 16 613 cazuri de infecție cu noul Coronavirus. Alte 212 persoane au fost tratate și externate. Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 9 594.

Totodată, au fost anunțate alte două decese. Bilanțul vitimelor a ajuns la 547.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

SocialO oră în urmă

Despre oameni, destine și deportări, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

La 6 iulie Republica Moldova își va aminti, din nou, de calvarul deportărilor. În această zi, în anul 1949, peste...

SocialO oră în urmă

2 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Infecția s-a răspândit neașteptat de rapid în luna iunie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Economie18 ore în urmă

Cât costă să mergi la psiholog

Ideea că doar oamenii cu probleme psihologice grave trebuie să meargă la psiholog este demult depășită. Astăzi oamenii înțeleg importanța...

SocialO zi în urmă

1 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 285 cazuri noi de infectare și patru decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

30 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 256 cazuri noi de infectare și nouă decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică3 zile în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Social3 zile în urmă

Trei știri bune din Moldova

O baie nouă pentru secția de copii prematuri de la Spitalul Nr.1 Secția pentru copiii născuți înainte de termen de...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie3 săptămâni în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică1 lună în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031