O escapadă la munte

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ —  Lasă grijile şi nevoile la Chişinău şi ia drumul muntelui. La doar 35 km de Piatra Neamţ te aşteaptă Masivul Ceahlău. Nu sunt mulţi înalţi,înălţimea maximă este de 1902 km, dar sunt impresionanţi.

Venerat de daci în antichitate, Ceahlăul are şi acum o dată din an când este sărbătorit de pelerini: 6 august, numită şi ziua muntelui. Schitul de lemn ridicat în anii ’90, este un loc perfect de reculegere, departe de aglomeraţie şi stres, unde te simţi şi mai aproape de Dumnezeu (1600 m).

La baza muntelui se poate vedea un fenomen foarte frumos numit „marea alpină”. Acest fenomen este observat dimineaţă când norii încă nu au urcat deasupra muntelui, formând o mare de nori la baza muntelui. Este o privelişte incredibilă care îţi taie răsuflarea. Imagini cu acest fenomen le puteţi vedea mai jos.

Ceahlăul oferă şi iubitorilor de ape curgătoare satisfacţie. În acest masiv muntos se află o cascadă numită Duruitoarea. Ea poate fi întâlnită pe traseul ce coboară de la cabana Drochia spre staţiunea Durău. Sunetul apei ce cade de la înălţimea de 100 m poate fi auzit de departe, de aici provenindu-i şi numele.

Pe Ceahlău există mai multe posibilităţi de cazare, atât la baza muntelui în staţiunea Durău sau Izvorul Muntelui, sau pe munte la cabana Fântânele (1220 m altitudine) şi cabana Dochia (1750 m altitudine).

Nu departe de cabana Durău se află şi un camping pentru iubitorii de corturi, unde pot campa pe platoul de pe Piarta Lată.
Pe Ceahlău nu se poate urca decât la pas, trasee rutiere nu există până în vârf, nici teleferic sau telescaun. Înarmaţi-vă cu încălţări comode, fără sandale sau pantofi de oraş.

Dacă sunteţi un împătimit al muntelui, doriţi imagini superbe, fenomene ale naturii incredibile, mişcare şi aer cu adevărat curat, atunci acest traseu este pentru voi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare