Procuratura municipiului Chişinău a anunţat astăzi despre reţinerea şi arestarea a şase membri ai unui grup criminal organizat, învinuiţi de comiterea, la finele anului trecut, a atacului tâlhăresc la un magazin de ceasuri elveţiene din capitală.
Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi îmbrăcați în uniforme kaki și cu măşti pe faţă au intrat cu arme într-un magazin de ceasuri de lux din strada Columna, unde au atacat angajaţii magazinului. Hoţii au spart vitrinele şi au sustras 39 de ceasuri de model „OMEGA” şi „BREITLING”, estimate la peste 5 milioane de lei.
Autorităţile specializate din Moldova în comun cu cele ale Ucrainei, Austriei şi Italiei au întreprins o serie de acţiuni de urmărire şi măsuri speciale de investigaţie pentru elucidarea cazului. Potrivit informaţiilor operative, ceasurile sustrase au fost transportate pe teritoriul Ucrainei, de unde urmau a fi vândute.
Monitorizarea activă a membrilor grupului criminal a permis declanşarea, pe 7 mai curent, a unei operaţiuni speciale, când la punctul de trecere a frontierei de stat Palanca a fost reţinut un automobil de model BMW, în care se aflau doi dintre membrii grupării criminale, la care au fost depistate şi ridicate 6 ceasuri, o parte din care se prezumă că ar fi fost sustrase în timpul atacului tâlhăresc.
Acest fapt a permis iniţierea şi efectuarea a 12 percheziţii la domiciliile persoanelor, care au fost în legătură cu suspecţii, fiind depistate şi ridicate arme şi muniţii deţinute ilegal, ceasuri, acte de identitate false, bijuterii şi bani. Ca urmare, au fost reţinute 6 locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 21 şi 42 de ani, care ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasaţi în arest.
La momentul actual, se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală în vederea întăririi bazei probatorii, reţinerii tuturor membrilor grupării criminale, inclusiv fiind verificată implicarea acestora şi la comiterea unor infracţiuni similare, comise atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi peste hotare.
Pentru această infracţiune legislaţia prevede până la 15 ani închisoare.