Moldovenii utilizează internetul pentru chat şi socializare/ STUDIU

Cetățenii moldoveni utilizează internetul cu preponderență pentru socializare, comunicare și informare. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu realizat de E-Government Center Moldova.

Conform studiului, moldovenii utilizează cel mai mult Skype şi Messenger (88 %), apoi Facebook şi Odnoklassniki (82 %), iar locul trei în top este ocupat de vizualizarea şi descărcarea conţinutului digital în scopuri de agrement, precum jocuri, texte, imagini, cărţi, muzică şi filme(68%). Twitter este utilizat de către locuitorii R. Moldova în proporţie de doar 22%.

Ultimele trei locuri din top sunt ocupate de către operaţiunile bancare prin intermediul internetului ( 10%), apoi solicitarea serviciilor publice precum perfectarea buletinului, paşaportului sau a altor certificate  (7% )şi circa 5% din populaţie, care utilizează internetul pentru a participa la consultări publice privind acte normative.

Rezultatele studiului “Percepția, asimilarea și susținerea de către populație a e-Transformării Guvernării în Republica Moldova” poate fi citit în întregime aici.

E-GUVERN

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.