Moldova si Ucraina au semnat un acord de colaborare privind aderarea la UCTE

Republica Moldova a semnat cu Ucraina un acord ce prevede colaborarea partilor in coordonarea actiunilor de aderare in comun la Uniunea pentru Cooperare a Transportatorilor de Energie Electrica (UCTE).

Documentul a fost semnat intre IS “Moldelectrica” si “Ukrenergo” si are drept scop final sicronizarea sistemelor energetice ale celor doua tari cu sistemul energetic european. Vladimir Antosii, ministru al Industriei si Infrastructurii, a precizat ca sincronizarea sistemelor energetice ale Ucrainei si Moldovei cu cel european este un proces de durata, care necesita efectuarea unor actiuni concrete in acest sens.

In context, Moldova urmeaza sa solutioneze si problema Centralei Electrice de la Cuciurgan, care face parte din sistemul energetic unit al republicii si cel al Ucrainei. Centrala de la Cuciurgan a sistat livrarile de curent pe malul drept al Nistrului in noiembrie anul trecut, dupa ce administratia acesteia a solicitat majorarea pretului la energia electrica livrata republicii. Acordul semnat intre cele doua parti urmeaza a fi remis spre examinare consiliului director al UCTE.

Republica Moldova, alaturi de Ucraina, a fost acceptata in calitate de candidat pentru aderarea la Uniunea pentru Cooperare a Transportatorilor de Energie Electrica la mijlocul lunii mai a.c.

Potrivit expertilor in domeniu, acceptarea republicii noastre la sistemul energetic european va intari securitatea energetica a tarii, iar Moldova si Ucraina vor putea participa la implementarea unor proiecte transfrontaliere in domeniu, finantate de investitori straini.

Pina in 1991, sistemul energetic al Moldovei a facut parte din cel al Uniunii Sovietice, dupa care activeaza in regim paralel cu cel al Ucrainei.

UCTE a fost fondata acum 50 de ani si are drept scop facilitarea cooperarii operatorilor de transport al energiei electrice pentru asigurarea stabilitatii energetice europene, dezvoltarea interconexiunilor energetice. // Moldova Suverana

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.