Veronica s-a angajat acum aproape șase ani într-o companie americană care abia își deschidea filiala la Chișinău. Era proaspăt absolventă, dar primul ei salariu echivala cu două salarii medii pe economie din 2019. Peste doi ani a fost promovată, iar după alți cinci conducea deja o echipă de douăzeci de persoane.
În afară de contabila firmei, era singura femeie din echipă. „Compania are reprezentanță fiscală înregistrată în Republica Moldova, deci se supune legilor locale. Nu mi-am pus întrebări legate de concediul de îngrijire a copilului, mai ales că nu aveam alte colege femei”, spune Veronica. În februarie, la începutul acestui an, a născut un băiețel și a anunțat că se va întoarce la muncă în ianuarie 2026. „Bănuiam că șefilor din SUA nu le va plăcea ideea unui concediu de doi ani. De asta m-am oferit eu să revin după 11 luni. Planul era să găsesc o bonă part-time, să cer ajutorul mamei și să întrerup alăptarea înainte ca băiatul să împlinească un an”, povestește ea.
La două luni după naștere, a fost chemată la o ședință online unde i s-a spus că nu e sustenabil pentru companie să angajeze pe cineva în locul ei și că, dacă ar investi în instruirea unei persoane noi, nu i se poate garanta păstrarea postului.
„Practic, nu mi-au dat de ales. Știam că legal aveam voie să stau acasă cel puțin doi ani, știau și ei, dar cultura companiei-mamă era alta. În SUA femeile revin la muncă după patru-șase săptămâni. E crud. Sigur că aș fi câștigat în instanță sau la autoritățile competente, dar asta însemna să-mi iau adio de la acest job”, spune Veronica. A decis să revină full-time la muncă după cinci luni de la naștere. Recunoaște că e greu să jongleze între rolul de mamă și cel de manageră, iar dacă ar avea al doilea copil ar alege să-și dea demisia și să stea acasă cel puțin doi ani.
„Am început să primesc sarcini din primele săptămâni postpartum”
Daniela lucrează de nouă ani într-o companie engleză, și ea într-o funcție de management. De trei luni este în concediu de maternitate și, deși nimeni nu i-a pus un ultimatum, simte zilnic presiunea revenirii la job. „Am început să primesc sarcini încă din primele săptămâni și comentarii de genul: știm că e complicat pentru tine, dar nu are cine să facă treaba”, povestește ea.
Anterior observase același tip de atitudini față de alte colege. Directorul general obișnuia să preseze femeile însărcinate și pe cele care reveneau după naștere. „Le certa în fața tuturor că nu sunt eficiente, că merg prea des la medic și că, din cauza lor, proiectele vor bate pasul pe loc și bugetele nu vor fi atinse. Apoi au schimbat tactica și angajau oameni suplimentari ca back-up. Dacă nu reveneai în șase luni, te trezeai fără job”, explică Daniela.
Deși legea permite până la trei ani de concediu de îngrijire a copilului, în compania unde lucrează ea nicio femeie nu își permite o pauză mai lungă de șase luni.
Pe lângă revenirea neașteptat de rapidă la muncă, Daniela spune că, deși ai dreptul legal la o pauză de o oră pentru alăptare, companiile nu au creat o infrastructură care să sprijine mamele în acest proces. „Nu reușești să mergi acasă, să alăptezi copilul și să revii la birou într-o oră. Eu, de exemplu, sunt nevoită să folosesc o pompă în veceul companiei și să păstrez laptele în frigiderul comun. Știu că nu e ceva rușinos, dar am observat reacții de deranj din partea colegilor. Veceul nu e cel mai potrivit loc pentru asta, ceilalți nu au acces la toaletă cât timp îl folosesc, iar șeful meu mi-a făcut odată o aluzie că pompa e prea gălăgioasă”, povestește Daniela.
„Indemnizația mică m-a făcut să revin mai devreme la job”
Pe lângă politicile dictate de cultura organizațiilor străine, femeile din companiile rezidente ale IT Park Moldova se confruntă cu altă problemă: regimul fiscal preferențial. Acesta prevede un impozit unic de 7%, dar nu și plata contribuțiilor sociale pe întreg salariul. Astfel, deși salariile sunt atractive, indemnizațiile de maternitate/paternitate se calculează în funcție de partea din salariu asigurată – de regulă, salariul mediu pe economie (16 mii lei) sau chiar salariul minim (5500 lei).
Multe femei știau de la angajare că vor avea o indemnizație mică. Unele companii compensează, oferind 3-4 salarii complete imediat după naștere. Apoi însă părinții rămân cu indemnizația calculată după salariul mediu.
Marina, care lucrează într-o companie IT, a revenit la muncă după șapte luni, cu program redus de patru ore pe zi. A reușit astfel să continue alăptarea și să-și facă readaptarea mai ușoară. „Nu am simțit presiune. Șefii mi-au spus că pot reveni full-time când voi fi pregătită. Motivația a fost și profesională, nu doar financiară. Dar cunosc multe femei care revin mai devreme din motive strict economice, deși ar vrea să stea acasă măcar un an și jumătate”, spune ea.
Ana, dintr-o companie IT din Bălți, cu salariu de 20 de mii de lei, s-a trezit cu o indemnizație de doar 3500. Deși fusese avertizată, spune că suma nu acoperă nici pe departe nevoile copilului, așa că trăiește din salariul soțului.
Carolina, angajată într-o altă companie americană, a pornit o adevărată campanie internă după ce a aflat că mamele primesc indemnizații simbolice. A studiat ce fac alte companii IT și a venit cu propuneri către angajator. „Am descoperit că unele firme ofereau 3-5 salarii post-partum sau compensau diferența până la o indemnizație decentă. Am contactat toate femeile și i-am convins și pe bărbați să semneze petiția”, spune ea.
Rezultatul? Angajatorul a început să plătească trei salarii integrale după naștere și să acopere cheltuielile de spitalizare, chiar și la clinicile private. Carolina a revenit part-time la muncă atunci când fiica ei avea opt luni și spune că a fost cel mai bun compromis pentru echilibrul ei psihic.
Ce spun reprezentanții IT Park
Am discutat cu Marina Bzovîi, administratoarea Moldova Innovation Technology Park (MITP), care are peste 2100 de rezidenți activi. În companiile rezidente lucrează 24 208 persoane: 6846 femei și 14 812 bărbați.
Ea spune că subiectul concediilor revine constant în discuțiile cu firmele și că multe companii oferă compensații pentru părinții aflați în concediu. „Fiecare companie decide singură nivelul acestor compensații. Multe oferă și flexibilitate în program, unii angajați lucrează de acasă. Cunosc femei care s-au reprofilat în IT tocmai pentru această flexibilitate”, explică Bzovîi.
De câțiva ani încearcă să promoveze și dezvoltarea pilonului 2 – un cont individual de economii unde ar merge o parte din contribuții, ca o asigurare privată. Acest mecanism ar permite părinților să aibă indemnizații și pensii mai avantajoase.
Până atunci însă, ea recomandă părinților să-și facă economii proprii. „Regimul fiscal preferențial a făcut ca Moldova să fie atractivă pentru companiile străine, iar salariile nete din IT să fie comparabile cu cele din Vest. În acest caz, responsabilitatea gestionării salariului net, care e mult peste cel mediu pe economie revine fiecărei familii”, adaugă administratoarea.
„Revenirea la muncă trebuie să fie blândă și echitabilă”
Alina Andronache, activistă pentru egalitate de gen și mamă a trei copii, spune că țara noastră are acum unul dintre cele mai flexibile sisteme de concedii de îngrijire a copilului. Acesta le permite părinților să decidă împreună, în funcție de sănătatea mamei și a copilului, de situația financiară și de planurile personale, ce este mai bine pentru familia lor.
Esențial, subliniază ea, este ca aceste decizii să fie conștiente și libere, fără presiuni sau constrângeri, iar angajatorii – fie că sunt companii locale, fie filiale străine – sunt obligați prin lege să respecte opțiunile angajaților.
„Dacă firmele își doresc ca femeile să revină mai repede după naștere, atunci trebuie să contribuie ca această revenire să fie una blândă și echitabilă, în spiritul convențiilor internaționale privind dreptul la maternitate și protecția femeii la întoarcerea în câmpul muncii. Legea permite deja măsuri concrete – programe flexibile de muncă, servicii de îngrijire la locul de muncă, spații pentru alăptare, tichete pentru servicii de îngrijire – iar companiile pot merge și mai departe, oferind adaosuri la salariu și încurajând implicarea taților, pentru ca responsabilitatea îngrijirii copilului să fie împărțită echitabil”, spune ea.
Alina își amintește că atunci când a devenit mamă pentru prima dată nu exista flexibilitate: concediul era fix de trei ani și, dacă aveai vreun venit în această perioadă, pierdeai indemnizația. „Iar cu al treilea copil, fiind pe contract de prestări servicii, am fost tratată ca persoană neasigurată, deși contribuisem. Astăzi situația s-a schimbat și există mai multă flexibilitate, însă acest lucru nu înseamnă că femeile trebuie împinse să revină imediat după naștere la muncă sau să demonstreze că «reușesc» să facă totul deodată”, completează ea.
