Lupu le-a comunicat mediatorilor internaționali că Tiraspolul face mișcări greșite

Președintele Parlamentului, Marian Lupu consideră că anumite acțiuni și declarații din ultima vreme ale oficialităților de la Tiraspol privind statutul regiunii și recunoașterea acesteia pe plan internațional, vin în contradicție cu contextul general al negocierilor.

Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii pe care a avut-o astăzi Lupu cu mediatorii și observatorii din procesul de reglementare a conflictului transnistrean din partea Federației Ruse, Ucrainei, SUA, OSCE și UE, anunță serviciul de presă al Parlamentului. 

De asemenea, și ceilalți participanți la discuție au constatat că acum, după aproape un an de la reluarea negocierilor în formatul „5+2”, se atestă o anumită încetinire în acest proces, „o schimbare de retorică din partea transnistreană”.

Menţionăm că următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 este preconizată pentru 27-30 noiembrie 2012 la Dublin, Irlanda
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare