Lucrări de prevenire a inundaţiilor

 De Luminiţa Gusina

În satul Nemţeni, raionul Hânceşti, a fost ridicat, pe parcursul nopţii trecute, un baraj de protecţie cu o lungime de 150 metri, în scopul  prevenirii eventualelor inundaţii.

La ridicarea acestui dig au fost implicate aproximativ 60 de persoane şi peste 20 de unităţi de transport.

„În jurul orei 04.40, pericolul de inundare a fost înlăturat, iar în jurul orei 08.30 întărirea digului respectiv deja era finisată. Digul are o înălţime de 1 metru, o lăţime de 5 metri  şi  a fost construit din lut şi piatră muntoasă, ceea ce îl face foarte rezistent”, a spus Victor Bodiu, ministru de Stat.

Ridicarea respectivului baraj va permite demararea lucrărilor de reparaţie a digului de protecţie din localitatea Nemţeni, care s-a rupt în noaptea de 6 iunie, 2010.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.