Implanturile medicale pot fi periculoase! Software Freedom Law Center (SFLC), organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, a făcut publice rezultatele unor cercetări independente privind programele incluse în implanturile medicale.
Guvernul îl susţine pe Stati După ce fostul şef de stat, Vladimir Voronin în 2008 a expediat o scrisoare omologului său kazah, compania ASCOM GRUP SA a cărui preşedinte este bine cunoscutul bussinesman, Anatol Stati, s-a pus capăt parteneriatului existent.
Dorin Chirtoacă: Mirosul neplăcut – o ruşine a Chişinăului Primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă a anunţat că problema mirosului neplăcut din oraş a fost rezolvată, lucrările de evacuare a nămolului de la Staţia de epurare a apei fiind finalizate. Din septembrie 2009 şi până acum a fost evacuată o cantitate mare de nămol, ce s-a acumulat în ultimii 42 de ani, de 250.000 metri cubi…
Lucrări de prevenire a inundaţiilor În satul Nemţeni, raionul Hânceşti, a fost ridicat, pe parcursul nopţii trecute, un baraj de protecţie cu o lungime de 150 metri, în scopul prevenirii eventualelor inundaţii…
Primadona la 75 de ani Astăzi, Maria Bieşu a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani, motiv pentru care primadona Operei Naţionale a fost felicitată de numeroşi admiratori, oficiali, colegi, prieteni, ş.a…
Pictori din întreaga lume vor lucra în scop de caritate pentru copiii moldoveni În perioada 2-8 august, la Chişinău, are loc simpozionul internaţional de artă „SummArt Painters Campus 2010”, în cadrul căruia pictori renumiţi din RM şi de peste hotare vor picta într-un studio grandios la hotelul Leogrant, iar lucrările lor vor fi scoase la licitaţie în toamnă. Banii obţinuţi în urma licitaţiei vor fi donaţi liceului internat de Arte Plastice „Igor Vieru”…
Importanţa alăptării micuţilor În perioada 1-7 august se desfăşoară săptămâna de promovare a alăptării la sân, organizată în RM de către Ministerul Sănătăţii în parterneriat cu UNICEF. Acţiunea are menirea să informeze societatea despre acţiunile benefice ale laptelui matern pentru copiii de vârstă fragedă…
Distracțiile matinale, asemenea cu moartea a lui Anderson(Manchester United) După un accident rutier teribil, brazilianul a fost scos din maşină
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova