Încălzirea globală ar putea lăsa Groenlanda fără gheaţă

Experţii NASA au anunţat că în acest an nu mai puţin de 97% din calota glaciară a Groenlandei s-a topit. Potrivit specialiştilor, cel mai mai probabil acest fapt se datorează încălzirii globale.

Deşi fenomenul topirii calotei glaciare în timpul verii arctice este unul firesc, de această dată viteza şi amploarea topirii gheţii i-a surprins până şi pe specialişti. NASA a precizat conform bbcnews.co.uk că aproape întreaga întindere de gheaţă a Groenlandei, de la straturile relativ subţiri din zona de coastă şi până la calota groasă de circa 3 kilometri din centrul insulei, a fost afectată de topire.

Pâna în prezent, cea mai dramatică topire înregistrată de sateliţii NASA a produs o diminuare cu 55% a calotei. În urmă cu o săptămână, un alt satelit al NASA a înregistrat desprinderea din calota groenlandeză a unui aisberg uriaş din gheţarul Peterman, de două ori mai mare decât Manhattan-ul.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.