În Chișinău se deschid două rute noi de troleibuz. Pe ambele vor circula troleibuze cu mers autonom

Din 10 septembrie, în capitală se deschid două rute noi de troleibuz. Rețeaua de transport public va fi extinsă cu rutele de troleibuz nr. 32 „str. 31 august 1989 – comuna Stăuceni” şi ruta de troleibuz nr. 33 „Universitatea Agrară de Stat din Moldova – str. Bariera Sculeni”.

Ruta de troleibuz nr. 32 va circula pe următorul itinerar:

Tur: (în raza oraşului Chişinău): str. 31 august 1989 – str. Al. Puşkin – str. Constantin Tănase – bd. Grigore Vieru – bd. Renaşterii Naţionale – Calea Orheiului – (în raza comunei Stăuceni): str. Păcii, str. Grătieşti, str. Constructorilor, str. Vasile Alecsandri, str. Dumitru Matcovschi;

Retur: (în raza comunei Stăuceni): str. Dumitru Matcovschi, str. Ion Creangă, str. Constructorilor, str. Grătieşti, str. Păcii, (în raza oraşului Chişinău): Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru, str. Constantin Tănase, str. Mitropolit G.Bănulescu-Bodoni, str. 31 august 1989.

Ruta de troleibuz nr. 33 va circula pe următorul itinerar:

Tur: str. Mirceşti, str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Calea Ieşilor (până la str. Bariera Sculeni).

Retur: Calea Ieşilor, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Mihai Viteazul, str. Petricani, şos. Balcani, str. Mirceşti.

Pe ambele rute de transport public vor circula troleibuze cu mers autonom.

Ruta de troleibuz nr. 32 va fi deservită de 3 unităţi de transport, iar pe ruta de troleibuz nr. 33 vor circula 2 unităţi de transport.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.