Guvernul vrea că funcționarii publici să raporteze actele de corupție

Cabinetul de miniștri a aprobat la ședința de astăzi un proiect de lege cu privire „la obligaţia de raportare a actelor de corupţie, a celor conexe actelor de corupţie şi a faptelor de comportament corupţional” de către funcționarii publici.

Potrivit proiectul de lege, persoanele ce dețin funcții publice sunt obligate să depună informaţia, în formă scrisă sau verbală, la Centrul Naţional Anticorupţie, în termen de cel mult trei zile lucrătoare din data în care faptele de corupție au devenit cunoscute acestora.

Prin această lege Guvernul își propune să asigure apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, a intereselor publice și a securităţii naţionale, de a identifica actele de corupţie, de a contracara acest fenomen, precum şi de a înlătura consecinţele cazurilor de corupţie.

Noua lege, care a fost elaborată de Ministerul Justiției și prevede și sancțiuni.
Astfel, în cazul în care persoanele obligate nu comunică organelor competente actele de corupţie sau faptele de comportament corupţional, care le-au devenit cunoscute în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, acestea vor fi trase răspundere disciplinară, conform procedurilor stabilite pentru fiecare categorie de personal. În cazul raportării informaţiei false, care nu corespunde realităţii, se va răspunde penal, potrivit prevederilor legale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare