Decizia guvernului spaniol de a creşte vârsta pensionării, de la 65 la 67 de ani, în cadrul reformei pensiilor, este de neclintit, după cum a anunţat premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, în ciuda faptului că guvernul pe care îl conduce nu a ajuns la niciun acord cu sindicatele în aceste condiţii.
De asemenea, după cum anunţă ABC, vârsta de pensionare cauzează dispute chiar în rândul executivului spaniol, de vreme ce ministrul muncii, Valeriano Gomez, ar fi de acord să cedeze, pentru a împăca sindicatele, însă cea care nu vrea să renunţe este Elena Salgado, ministrul economiei.
Reforma pieţei muncii este însă flexibilă, a mai explicat premierul: angajaţii care au cotizat suficient se vor putea pensiona la 65 de ani, în condiţiile în care în prezent, aceştia au nevoie de cel puţin 35 de ani de cotizaţii pentru a putea primi toată pensia la care au dreptul. ‘Dacă trăim mai mult, trebuie să muncim mai mult’, a spus premierul în cadrul unui interviu acordat postului spaniol de televiziune Antena3. Mai mult, el a precizat că dacă sunt tot mai multe persoane cărora le trebuie garantate pensiile, va fi nevoie de mai multe cotizaţii.
