Guvernul îl propune pe înotătorul Ion Lazarenco la Premiul Nobel pentru Pace

Ion Lazarenco, primul om de pe glob care a reușit să traverseze în înot cele șapte strâmtori, din prima încercare, va fi propus de Guvern la Premierul Nobel pentru Pace.

Decizia a fost anunțată de premierul Pavel Filip, în timpul unei întrevederi cu sportivul, care prin înot promovează pacea și unitatea.

Pavel Filip i-a oferit în dar tricolorul și l-a decorat cu Diploma de Onoare a Guvernului. De asemenea, premierul a înaintat candidatura lui Ion Lazarenco pentru a fi decorat cu Ordinul Republicii.

Pavel Filip a apreciat în special faptul că, deși este stabilit de mai mulți ani în Irlanda, Ion Lazarenco întotdeauna a arborat drapelul Republicii Moldova, fiind un ambasador al țării noastre peste hotare.

Conform unui sondaj realizat în Irlanda, peste 350 mii de oameni au aflat despre Republica Moldova, urmare a performanțelor sportivului.

„Eu cred că faptele dumneavoastră vorbesc de la sine, iar noi suntem obligați să-i apreciem pe cei care aduc plusvaloare țării. De fapt, primul mesaj pe care trebuie să-l promoveze fiecare dintre noi, este cel de apreciere a Republicii Moldova”, a subliniat premierul.

La rândul său, Ion Lazarenco, a spus că este mândru să fie cetățean al Republicii Moldova, menționând că fiecare dintre noi este obligat să facă câte ceva pentru a schimba lucrurile și a construi o țară prosperă.

Sportivul a povestit despre experiența sa și momentele inedite în timpul traversării strâmtorilor – acesta a înotat în condiții extreme lângă rechini, în ape cu temperaturi foarte joase și curenți puternici.

Ion Lazarenco a fost declarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înotător al Irlandei”, devenind și prima persoană de pe glob care a traversat din prima încercare cele șapte strâmtori.

În anul 2018, sportivul a fost desemnat „Omul Anului” de către Asociația Mondială de Înot în Aer Liber.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.