Frica românilor din Ucraina. Fără drept la cetățenia română, încalcă legea

On the road H10

Chiar dacă în documentele lor scrie că sunt cetățeni ai Ucrainei, o bună parte dintre locuitorii regiunii Cernăuți din Ucraina simt românește. Ei nu prea vorbesc despre cetățenia românească, dar o redobândesc pe furiș, or, conform Constituției Ucrainei, ei nu au dreptul la cetățenie dublă. E un risc pe care, spune ei, și-l asumă.

Cristina și soțul ei s-au născut într-un sat la o distanță de aproape 30 km de orașul Cernăuți. Părinții și copiii cuplului s-au considerat români din totdeauna. Respectiv, și-au redobândit cetățenia românească. Mai mult, datorită acesteia, cuplul lucrează periodic în Europa pentru a-și întreține familia.

Conform Art. 4 din Constituția Ucrainei, persoana are dreptul doar la o singură cetățenie. Motivele pentru dobândirea și încetarea cetățeniei Ucrainei sunt determinate de Legea Ucrainei „Cu privire la cetățenie”.

Cristina spune că unul dintre copiii ei a studiat filologia română la Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, motiv pentru care deseori era invitat la diferite întâlniri dintre oficiali ucraineni și români pentru a asigura traducerea. Odată, i s-a întâmplat să ofere un interviu despre cetățenia română la un post de televiziune. După acel interviu, a fost chemat la procuratură pentru a da explicații. Nici astăzi familia nu a înțeles exact pentru ce a fost chemat, dar au înțeles un lucru important: să nu mai vorbească despre cetățenia română, mai cu seamă despre faptul că o dețin, pentru a evita problemele cu autoritățile ucrainene.

„Ne simțim presați. Ei dacă vor afla, o să avem probleme mari. Nu vorbim despre asta”, povestește cu teamă Cristina. Femeia merge periodic în Italia și casa o lasă în grija soțului. Când Cristina revine, soțul ei pleacă în Germania la muncă. În rare cazuri, se întâmplă ca cei doi să rămână ambii acasă pentru mai mult timp. Munca peste hotare le asigură un salariu bun pe care ei nu l-au avut acasă, chiar dacă jobul lor de acasă era mult mai plătit decât al altor locuitori ai Ucrainei.

Niciodată nu s-au gândit să se mute în România, în Moldova sau în altă parte. Le pare firesc să rămână acasă, în locul unde s-au născut. „Aici trăim și totul de aici este al nostru. Noi ne-am născut români”, spune femeia. Ne tot roagă să nu-i menționăm numele și localitatea. Înțelegem, însă, că frica ei de autoritățile ucrainene nu este unică.

Enlarge

ferestre
Fotografie simbol

ANJA SCHÄFER

Era gata să refuze cetățenia ucraineană

L-am întâlnit pe Iurie în magazinul pe care-l deschisese cu câteva săptămâni în urmă. Și-a deschis afacerea ca să facă un ban acasă, să nu fie nevoit și el să plece peste hotarele Ucrainei. „Aici așa este. Dacă familia nu are pe cineva departe, peste hotare, înseamnă că familia este săracă. Eu de asta m-am temut și mă tem în continuare. Ce fac eu dacă mama se va întoarce pentru totdeauna acasă? Cum o să trăiască familia mea? Din toate puterile mele, m-am străduit să deschid acest magazin ca să avem un bănuț. Munca de aici nu te scapă”, povestește bărbatul despre familia lui și despre mama acestuia care e plecată în Italia de când fiul ei era în clasa a IX-a.

Tânărul a calculat de câți bani are nevoie ca familia acestuia să trăiască decent. „Fără nunți și alte evenimente, doar pentru alimentație, medicamente, puțină îmbrăcăminte și benzină, avem nevoie de 600 de euro pe lună”, menționează Iurie, care înainte de a-și deschide afacerea, a fost profesor de informatică.

Cât a durat discuția noastră, fiind întrebat cine este, bărbatul și-a schimbat de câteva ori răspunsul. „Sunt ucrainean pentru că sunt născut aici și am trăit aici. Pentru că atunci când au venit rușii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, străbunicul meu român a fugit în România și a părăsit-o pe străbunica mea care era îngreunată”. Iurie a menționat că străbunicul lui care era și ofițer, s-a recăsătorit în România și a murit cu istoria lui acolo, iar acasă a rămas străbunica și a continuat viața. Totuși, când am adus vorba despre părinți și cultură, Iurie a schimbat macazul. „Noi suntem mai degrabă cu Moldova, cu muzica moldovenească, cu folclorul. Noi cu toți moldovenii aceștia suntem legați, da? Toți moldovenii din regiune ascultă cântece moldovenești”, spune Iurie, menționând că bătrânii știu a vorbi „moldovenește”, iar în ucraineană deloc. „Se poate de spus că la vorbă și-n suflet sunt moldoveni, dar în documente sunt ucraineni”, a adăugat tânărul afacerist.

În viziunea celor cu care am discutat, vinovați de sărăcie se fac politicienii ucraineni. „De ce să-mi placă ucrainenii? Ei ne-au făcut păduchioși. Pe toți, nu doar pe moldoveni. Se gândesc ei la poporul lor? Se gândesc doar la buzunarele lor. Unii le-au umplut și trăiesc undeva în Ibiza pe malul mării”, afirmă Iurie, menționând că scăparea din sărăcie ar fi cetățenia română și lucrul în Europa.

Enlarge

casa-sat
Fotografie simbol
Casă de la marginea satului Carapciu, Ucraina

ANJA SCHÄFER

„Eu am cetățenie română și documente. Când am redobândit-o, m-am gândit să renunț la cea ucraineană. Nu mă durea asta. Ce mi-a dat statul acesta și pentru ce să-l susțin?”, se întreabă bărbatul, care, totuși, le-am păstrat pe ambele. Altfel, și-ar fi pierdut valoarea studiilor și gradul militar.

„Pur și simplu, când vezi că unul are de toate și tu nu ai nimic, te simți un căcat de câine. Eu nu mă pot uita în ochii celui care nu are nimic, iar familia mea olecuță are. Mă doare inima să mă uit în ochii celui care se uită la mine cu zaviste (n. red: invidie). De asta lumea noastră e rece.”

Deocamdată, Iurie nu se gândește să plece peste hotare, pentru că are magazinul. Important pentru el este ca această afacere să nu-i aducă pierderi și speră că într-o zi, mama lui se va întoarce pentru totdeauna acasă și el să aibă grijă, la rândul lui, de ea.

Potrivit ultimului recensământ al Ucrainei din 2001, românii reprezintă al treilea grup etnic din Ucraina cu o pondere de 0,8 % din populație. Procentul îi cuprinde și pe cei care s-au declarat moldoveni.

*Numele eroilor au fost modificate pentru a-i proteja.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.