Colegiul disciplinar al CNA a decis eliberarea din funcţie a şefului-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Decizia a fost votată unanim, iar directorul CNA Viorel Chetraru a emis un ordin în acest sens.
Demiterea lui Mihail Gofman vine după ce Ziarul De Garda a scris că acesta are în posesie bunuri de milioane înregistrate pe numele rudelor, iar în declarația pe venit au fost trecute proprietăți cu o valoare de 10 ori mai mică. Reporterii ZDG l-au numit pe Gofman cel mai bogat angajat de la CNA.
Drept temei pentru sancţionarea lui Gofman a servit încheierea Direcţiei Securitate Internă care a finalizat o anchetă de serviciu în privinţa angajatului. Potrivit acesteia, ofiţerul Centrului a admis încălcarea articolului 3 „principiile integrităţii morale, respectului şi loialităţii” din Codul de conduită al colaboratorului Centrului Naţional Anticorupţie, prin încălcarea gravă a disciplinei de serviciu şi conduitei.
Amintim că, subdiviziunea de securitate internă a CNA a iniţiat, acum câteva luni, un proces de monitorizare a stilului de viaţă în privinţa angajatului SPCSB. Concomitent, o procedură similară a fost demarată de către Comisia Naţională de Integritate care verifică eventualele divergenţe dintre proprietăţile declarate de angajatul CNA şi veniturile familiei acestuia.