Fermierii şi procesatorii de mere şi prune vor primi compensaţii din partea Guvernului

Guvernul a anunţat astăzi, 5 august, că va compensa pierderile suportate de fermieri şi procesatorii de mere şi prune, pe care aceştia le suportă din cauza restricţiilor impuse de Federaţia Rusă.

„Vom oferi, din surse proprii sau de la organizaţii financiare internaţionale, compensaţii pentru fermieri şi procesatori, astfel încât aceştia să-şi poată dezvolta afacerile mai departe, iar angajaţii să primească salariile”, a declarat premierul Iurie Leancă în cadrul unei întrevederi cu agricultorii. Iurie Leancă a menţionat că deşi situaţia este complicată, nu se va permite ca industria procesatoare, extrem de importantă pentru Republica Moldova, să falimenteze.
Totodată, Iurie Leancă a declarat că Guvernul va purta discuţii cu furnizorii de energie electrică şi gaz, precum şi cu reprezentanţii sectorului bancar, pentru a-i determina să diminueze presiunea asupra fermierilor şi procesatorilor.

Solicitat de Moldova.org, Alexandu Slusari, preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, a menţionat după întrevederea de la Guvern, că “suntem foarte aproape de a găsi nişte soluţii de a compensa pierderile cel puţin la prima etapă, agricultorilor care strâng roada de prune şi mere, soiuri de vară”. De asemenea, sperăm ca Guvernul să poarte discuţii cu donatorii externi, a spus Slusari.

Agenţia federală rusă Rosselhoznadzor a dispus sistarea temporară de la 21 iulie a importului de fructe şi legume din R.Moldova, pe motiv că nu ar corespunde normelor fitosanitare. Datele statistice relevă că, în anul 2013 circa 90% din exporturile de mere, pere şi gutui, şi peste 70% din cireşe, caise şi prune din Moldova au fost pe piaţa rusească. Valoarea livrărilor în Rusia a acestor fructe a constituit circa 65 de milioane de dolari sau peste 10% din totalul exporturilor pe piaţa rusească. La 10 septembrie 2013 Rospotrebnadzor a anunţat că introduce restricţii temporare şi la importul de vinuri moldoveneşti, care în realitate este un embargo.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.