Europenii se îndoiesc de menținerea Greciei în zona euro

Cetăţenii celor patru principale ţări din zona euro (Franţa, Germania, Spania, Italia) se îndoiesc de capacitatea Greciei de a menţine moneda comună, potrivit unui sondaj european Ifop-Fiducial, publicat astăzi, 24 iunie, notează AFP.

Majoritatea cetățenilor din cele patru state cred că "banii împrumutaţi Greciei sunt bani pierduţi" din motiv ce Atena nu îi poate rambursa. Opinia dată este împărtășită de 85% dintre francezi, 84% din germani, 72% din spanioli şi 65% dintre italieni.

Cei mai pesimişti cu privire la problemele din zona euro, în ipoteza în care datoria greacă nu va fi salvată sunt francezii cu 84 la sută.

În caz de eşec, mulţi sunt favorabili excluderii Greciei din zona euro, cei mai severi sunt germanii cu 78% şi francezii cu 65%, în timp ce spaniolii și italienii sunt mai indulgenţi.

În ceea ce priveşte propriile lor ţări, sondajul mai arată că majoritatea respondenţilor se opun revenirii la fosta monedă naţională.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.