Elena Ostaș are 64 de ani și este de etnie găgăuză. Femeia a moștenit de la mama ei pasiunea pentru gătit și rețetele pentru cele mai gustoase bucate găgăuze.
Elena își amintește că diminețile din copilăria ei miroseau a kîirma caldă. Mama era cea care se trezea înainte de toți, mulgea vaca și între timp gătea tăvi întregi de plăcintă găgăuză, ca să hrănească o casă plină de fete.
Mai târziu Elena a făcut la fel cu cei trei copii ai ei: dimineața le gătea kîirma sau gözleme, mai împletea plăcinte moldovenești, rețeta cărora a luat-o de la soacra ei. Femeia are doi băieți plecați peste hotare, iar fiica e stabilită în Comrat și vine des să-si viziteze mama în Congazcicul de Sus. Soțul Elenei a decedat cu nouă ani în urmă.
Cea mai bună plăcintă găgăuză cu ingrediente de casă
Elena nu spune prea multe, dar mâinile vorbesc pentru ea. Cu atenție toarnă într-un bol curat niște făină, ia câteva ciupituri de sare și le aruncă peste făină. Acolo toarnă un pahar călduț de apă și, în timp ce cu mâna stângă ține bolul, cu dreapta începe să frământe. „Când aluatul devine mai vârtos, îl mutăm pe masă și îl frământăm bine”, explică femeia. Mișcările ferme și constante parcă o hipnotizează și o adâncesc în gândurile ei. Când termină, aleargă la bucătărie să-și spele mâinile.
După ce a aluatul e gata, îl taie în bucăți mai mici și face biluțe din el. Când e gata, îl lasă să se odihnească câteva minute și aleargă la bucătărie, din nou, să-și spele mâinile. Bucătăria și casa Elenei sunt simple și modeste. Fără bibelouri, fără covoare, fără perdele în care să te împiedici. Îi place să fie curățenie peste tot și nu lasă la vedere nimic, totul e ascuns prin dulapuri.
Din frigider scoate un kilogram de tvorog cumpărat (n.red. brânză de vacă) de la o femeie din sat și îl amestecă cu puțină sare. Nu pune ouă, pentru că brânza e suficient de grasă și așa este rețeta pentru plăcinta găgăuză, așa a învățat-o mama.
Limba română într-un sat din Găgăuzia
Elena ia o biluță de aluat și o întinde bine până se face o turtă mare și subțire. Preferă să vorbească calculat, mai ales că, pentru reportaj, a decis să vorbească exclusiv în limba română. I-a plăcut să învețe limba română la școală și a continuat să o învețe vorbind-o cu soțul venit dintr-un sat moldovenesc aflat în vecinătate – Șamalia, raionul Cantemir. Iar astăzi vorbește cu copiii la grădinița din satul în care locuiește, Congazcicul de Sus, în găgăuză, rusă și română.
În comparație cu 50 de ani în urmă, Elena spune că viața de astăzi a femeilor este mult mai ușoară. Pentru că tehnologia le-a ușurat munca și femeile pot să participe în viața politică.
Fiica Elenei, Lidia Ostaș, a candidat deja de două ori pentru funcția de primară în sat. Lidia nu a reușit să câștige, însă a devenit consilieră. „Am educat-o bine, știu că o să facă lucruri bune pentru sat”, spune Elena.
A luat prima turtă și peste o jumătate din ea presară bucăți de brânză. Elena apucă atent cu degețelele partea cealaltă de aluat și o pliază ușor deasupra, astfel încât să acopere brânza și să lipească ușor marginile. Apoi, trece cu degetele peste această turtă în formă de semilună și o strânge ușor, astfel încât face niște valuri. Mută turta cu brânză într-o tavă mare, pe care a uns-o în prealabil cu ulei, și trece la următoarea biluță. Face trei-patru turte de acest fel până umple tava. Din frigider scoate smântâna grasă de casă și toarnă jumătate de kilogram printre vălurelele plăcintei. „Cu cât mai multă smântână, cu atât mai gustos”, explică Elena.
După ce deasupra plăcintei a ajuns un strat gros de smântână, femeia mută tava în cuptor, pentru o jumătate de oră, la o temperatură de cel puțin 200 de grade.
Pe masă au mai rămas câteva biluțe, ceea ce înseamnă că se mai poate de făcut o plăcintă. Cât Elena întinde următoarele turte, smântâna de pe plăcintă începe ușor să bolborosească. Bulele se sparg și deasupra lor se formează o crustă de culoarea caramelului.
