Druţă… Sunt convins că mulţi dintre dvs. cred că e vorba de marele scriitor. Acelaşi nume, însă, îl are şi un sat de prin părţile Râşcanilor, doar că fără vreo legătură cu literatul.
De la începuturi (1612 – anul atestării documentare), Druţă apare cu denumirea Stângăceni. Prin 1835, în documentele vremii, satul este cunoscut cu ambele toponime – Stângăceni şi Druţă. Apoi, nu se ştie anul, localitatea este atestată doar cu actualul toponim. Localitatea se află la 194 de kilometri de Chişinău şi 28 de centrul raional Râşcani.
Satul Druţă este unul care farmecă pe cei care ajung aici. Ai impresia că îşi păstrează alura de odinioară, încă de pe atunci când îşi aveau moşii Nicolae Rosseti şi Ecaterina Ghica. Localitatea de pe malul râului Ciuhur e printre puţinele în care s-au mai păstrat fântânele cu cumpănă. Deşi, pentru unii, ar părea ceva demodat, anume arhaicul este cel care atrage la Druţă.
Ceea ce mai impresionează aici sunt stâncile milenare şi Ciuhurul, care curge alene. Ciuhurul sau Şihorul, cum îi mai spun oamenii locului, este un afluent al Prutului, hidronim atestat mult mai devreme decât toponimul Stângăceni. Acesta apare în documentele de pe vremea lui Alexandru cel Bun, la 1429, doar că are o altă denumire – Cihru. Potrivit savanţilor Ion Dron şi Anatol Eremia, denumirea acestuia ar avea provenienţă turanică, ciugur/ciucur însemnând în română „groapă cu apă, râpă, vâlcea”.
Reciful de lângă satul Druţă, deşi nu e unul mare, încântă. Acesta are o suprafaţă de 100 de hectare, o lungime de un kilometru de la Sud spre Est şi atinge înălţimi de peste 70 de metri.
La Druţă mai poate fi vizitată şi o veche biserică, din secolul al XIX-lea, cu hramul „Sfântul Nicolae”.
