Două companii din Moldova lucrează 4 zile pe săptămână. Ce beneficii au observat

După apariția știrii că în Marea Britanie testarea săptămânii de lucru de 4 zile a fost un succes răsunător, ne-am întrebat dacă în Moldova există companii care au implementat această practică.

Să muncești 4 zile pe săptămână pare o idee ruptă dintr-o lume semi-utopică, cu weekenduri lungi și oameni enervant de productivi. Prima decadă a secolului XX marchează trecerea la săptămâna de muncă 5 zile în lumea occidentală. Mai apoi, unii specialiști în economie au prognozat că în 50 de ani vom ajunge să lucrăm de 2 ori mai puțin. 

N-am ajuns (încă) acolo, dar să lucrezi mai puțin de 40 de ore pe săptămână e deja o realitate pentru unii angajați din Moldova.  

Cum angajatorii din Moldova au implementat săptămâna de lucru de 4 zile 

În Moldova am reușit să identificăm două companii care au testat săptămâna de lucru de 4 zile. E vorba de agenția de creație „Le Buro” și compania Crunchyroll, unul din sediile căreia se află la Chișinău. 

Fondatoarea agenției de creație Le Buro, Olga Talambat, ne-a povestit cum a ajuns echipa ei să lucreze 4 zile pe săptămână. Fondată în 2015, agenția numără 12 oameni în echipă. Această decizie, spune Olga, a fost testată timp de 4-5 luni, când se tot întreba cum ar funcționa această practică la ei. Totul a venit spontan, cu o zi de vineri lucrată la distanță, care i-a adus luni la birou pe angajați odihniți și dornici de muncă.  

După o lună în care toată lumea a lucrat vinerea de acasă într-un regim lejer, Olga și echipa au decis că ziua de vineri poate fi opțională. Ea și-a încurajat colegii să nu stea lipiți de calculator, ci să iasă din casă, combinând chestiile personale cu cele profesionale.  

Așa s-a trecut treptat la un regim cu 4 zile de muncă pe săptămână. Olga a propus echipei ca din decembrie să-și realizeze toate taskurile până joi ca să aibă un weekend extins. Deși se anunța un decembrie încărcat, munca a mers ușor. Din ianuarie 2023 echipa Le Buro a trecut oficial la stilul de muncă de 4 zile pe săptămână. 

„Lucrăm 4 zile la birou, iar vinerea e zi de weekend. Cine are deadline-uri sau preferă să lase pe vineri anumite taskuri, le poate face și atunci. Suntem o echipă foarte independentă și matură din acest punct de vedere. Nu am văzut situații în care acest beneficiu ar dăuna. Dimpotrivă, văd o echipă foarte bine motivată, odihnită, entuziasmată.” 

Care sunt rezultatele? 

Olga nu poate oferi o estimare în cifre sau în profit a acestei practici, dar observă o creștere în ultimele 2 luni. „Am adăugat în portofoliu mai multe companii între timp. Chiar dacă nu există o legătură directă dintre această practică și venirea noilor clienți, eu îmi văd colegii mai motivați și pentru mine asta e o creștere. Când echipa vine la muncă cu dedicație, cu motivație, compania nu are cum să nu crească.” Ea observă mai rar fenomene ca arderea profesională sau suprasolicitarea, deși volumul general de muncă a crescut. 

Citește și: „Sesiuni la psiholog, plătite de angajatori. Cum companiile din Moldova oferă susținere emoțională angajaților”

Și Crunchyroll, compania americană de streaming video, a testat acest model de muncă în perioada verii. Iată ce ne-a zis despre experiența lor Elena Ivanova, Director HRBP și Managing Director a Crunchyroll Moldova: „Echipa Crunchyroll a implementat conceptul de Summer Fridays în 2021. Pe perioada de vară, noi lucrăm 4 zile pe săptămână, iar vineri avem posibilitate să petrecem timpul cu familiile noastre și să dedicăm aceasta zi dezvoltării personale. Acest beneficiu se aliniază cu strategia companiei de a susține echilibrul muncă-viață. Noi am observat că oamenii noștri apreciază weekendul prelungit și sunt mai productivi în timpul zilelor de lucru. Astfel, Summer Fridays contribuie la reducerea stresului și îmbunătățește calitatea livrabilelor. De asemenea, colegii susțin că se simt mai motivați în timpul săptămânii și că această practică îi ajută la prevenirea epuizării.” 

Ce spun angajații care lucrează 4 zile pe săptămână 

Am discutat cu două angajate ale companiilor intervievate mai sus despre efectele acestui regim de lucru asupra muncii lor. 

Elena Grecu, specialistă în targetare pe rețelele sociale, e de 5 ani parte a echipei Le Buro. Spune că acest regim îi oferă mai mult echilibru între viața profesională și personală și-și poate gestiona mai bine timpul și sarcinile. „Faptul că am 3 zile libere îmi oferă motivație să fac mai mult și să ofer mai mult companiei. Înțeleg că pentru angajatorii este importantă starea mea emoțională și asta îmi oferă un confort psihologic.” Un weekend extins o motivează să revină în forță la lucru și să fie mai rapidă, știind că are 4 zile în care se implică și oferă cât mai mult.  

Elena-și face timp să se odihnească în ziua ei liberă, ne-a mărturisit, sau să studieze. Mai nou, agenția le oferă cursuri și lecții de yoga în fiecare vineri.  

Anastasia Vișnevschi este content operation associate la Crunchyroll Moldova. Ea confirmă că  productivitatea sa a crescut pentru că „trebuia să pun 5 zile în 4 și am realizat că pot să-mi organizez mai eficient ziua de lucru. Pe lângă asta, nu te simți atât de obosit luni pentru că ai tocmai 3 zile de odihnă.” 

I-a luat timp să se obișnuiască, spune ea. „Inițial aveam acea senzație când te trezești dimineața și ai impresia că ai întârziat la lucru. Avantajul e că ziua de vineri poți s-o folosești pentru chestii pe care, de regulă, le faci în timpul de lucru: mersul la medic, la cumpărături, la bancă. Am avut timp să mă ocup de hobby-urile pe care le tot amânasem. La un program obișnuit de muncă ai doar 2 zile de odihnă în care trebuie să te odihnești, dar și să te ocupi de hobby-uri sau să te vezi cu oamenii apropiați.” Într-un fel, „profiți” de cei care încă lucrează vinerea. 

Dacă ar fi după ea, spune că ar continua cu siguranță să lucreze în această formulă.  

Beneficiile săptămânii de lucru de 4 zile  

Microsoft a implementat în 2019 săptămâna de lucru de 4 zile în Japonia. Productivitatea, notează ei, a crescut cu 40%. Marea Britanie, Belgia, Suedia, Noua Zeelandă au testat la nivel național această formulă cu rezultate foarte bune, raportează Euronews. 

În Islanda, munca de 4 zile e practicată de peste 85% din populația aptă de muncă. Iar Spania a lansat în decembrie 2022 un program-pilot de reducere a săptămânii de muncă la 4 zile, potrivit sursei citate anterior. 

Se pare că această formulă e și sustenabilă. Washington Post confirmă că un regim de muncă redus contribuie la protejarea mediului. Se emit mai puține gaze pentru că angajații cheltuie mai puțin timp în drum spre muncă. Iar în birou se consumă mai puțină electricitate, papetărie și veselă din plastic. 

Dincolo de eficientizare și costuri, săptămâna de 4 zile se dovedește benefică pentru egalitatea de gen la locul de muncă. Se reduce, astfel, diferența de salarizare dintre bărbați și femei, care crește după ce femeile au copii. 

În medie, diferența de remunerare între femei și bărbați în Moldova este de 14% sau 17.000 de lei pe an.  

Unul din motivele pentru care femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații este că tind să lucreze mai puține ore după nașterea copiilor. Ele acordă prioritate îngrijirii acestora în detrimentul avansării într-o carieră cu normă întreagă. Astfel, o săptămână de 4 zile ar putea avea un efect benefic pentru remunerarea echitabilă. Bărbații cu copii ar avea și ei o zi extra pe săptămână, iar partenerele lor ar fi mai libere să-și facă propriile alegeri în ceea ce privește timpul petrecut la muncă. 

Cum a apărut ideea de a lucra 4 zile pe săptămână 

Deși ideea de a lucra cu un regim de muncă redus a existat de câteva decenii, practica a devenit extrem de răspândită abia în pandemie. Munca la distanță a presupus eficientizarea proceselor de lucru și a făcut posibilă instituirea săptămânii de muncă de 4 zile fără ajustări dureroase.  

Platformă internațională non-profit 4dayweek a creat o comunitate de oameni care susțin săptămână de lucru de 4 zile. Din numele comunității, echipa platformei oferă consiliere mediului de afaceri și instituțiilor din toată lumea în vederea implementării unui regim de muncă redus.  

Cariera mea a început în 2015 cu traduceri și copywriting. De atunci am cochetat sporadic cu presa, am învățat cu ce se mănâncă marketingul și am făcut comunicare pentru organizații non-guvernamentale din domeniul cultural. În 2023 am ajuns în echipa și comunitatea Moldova.org, unde fac ce-mi place cel mai mult: jurnalism constructiv cu normă întreagă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.