După un repaus din cauza pandemiei, în acest an, în mai multe țări ale lumii s-a organizat Săptămâna Pride în 2021. În România, săptămâna Pride a culminat cu marșuri în mai multe orașe din țară. La marșul din Cluj am fost și eu, împreună cu câțiva prieteni.
Am ajuns acolo și l-am întâlnit pe Tobias împreună cu Dorina, mama lui. Tobias avea o pancartă pe care scrie „mama e aliatul meu numărul unu”. El a vorbit despre experiența lui de coming out și de a fi gay în România. A povestit și despre faptul că mamei lui nu i-a fost ușor să accepte la început, dar, din iubire pentru fiul ei, a început să se informeze, să pună întrebări, să înțeleagă, să accepte.
Pentru mine e important să merg la Pride pentru că nu mi se pare corect ca cineva să lupte singur pentru a obține drepturile pe care ceilalți le avem. Și pentru că atâta timp cât nu suntem cu toții liberi și libere, nimeni de fapt nu este.
Am vrut să văd de ce merg la Pride și alți moldoveni care locuiesc în afara țării. Nu mi-a fost ușor să găsesc persoane dispuse să vorbească despre asta. Cei care au acceptat, au făcut-o sub protecția anonimatului, pentru că încă nu se simt în siguranță să-și dezvăluie identitatea de gen sau orientarea sexuală celor de acasă, din Moldova. Sper ca situația să se schimbe cu timpul.
Danemarca
Prezența la Pride semnifică lupta de fiecare zi pentru a beneficia de drepturi egale, indiferent de orientarea sexuală. Cred că în anul 2021 nu ar mai trebui să existe o discriminare a oamenilor bazată pe acest aspect. Respectiv, pride-ul e o metodă de a arată lumii că suntem toți la fel și că merităm aceleași drepturi, indiferent unde ne-am afla – în Danemarca, Moldova sau Iran.
Canada
Răspunsul cel mai simplu este că merg la Pride pentru că pot. Cât locuiam în Moldova, nu aveam curajul să le spun părinților că sunt gay. Părinții mei sunt mai… tradiționaliști creștini, n-aș vrea să spun homofobi. Ei locuiesc în sat și nu au informații ca să facă o alegere despre ce atitudine să aibă. Sau asta aș vrea eu să cred. Ei încă nu știu că sunt gay.
Îmi amintesc când eram acasă încă și vedeam la știri Pride-urile din alte țări, iar mama își făcea cruce. Nu știu cum ar reacționa să mă vadă pe mine la Pride.
Știu că într-o zi va trebui să-i spun că sunt gay. Nu sunt împăcat cu ideea că ea nu cunoaște o parte atât de importantă din identitatea mea. Și pentru asta merg eu la Pride, pentru ca, pe viitor, să fie cât mai puțini copii care trebuie să ascundă de părinți o parte din identitatea lor pentru a fi în siguranță.
București
Merg la Pride în primul rând pentru drepturi egale. Pentru că mai sunt oameni care zic: „Faceți ce vreți la voi în dormitor, de ce trebuie să ieșiți în stradă?” Nu pentru ce se întâmplă în dormitor ies în stradă. Ies pentru că, atunci când partenera mea a fost internată la spital, deși suntem de peste 5 ani împreună, n-am putut s-o vizitez pentru că nu sunt parte din familie.
Merg la Pride pentru că oamenii trebuie să vadă că noi existăm, că suntem discriminate și discriminați pe stradă, la locul de muncă, chiar și în familie, ca să înțeleagă că e nevoie să se schimbe ceva. Ce fel de societate liberă și democrată ne considerăm, dacă nu toți cetățenii au drepturi egale?
Merg la Pride ca să sărbătoresc că suntem în fiecare an mai multă lume care ieșim la marș. Aș vrea să fim mult mai mulți, să înțeleagă cât mai mulți oameni că drepturile nu sunt negociabile.
Spania
De peste 10 de când locuiesc în Spania am mers la Pride cam de fiecare dată. E așa o bucurie să văd că aici se tot schimbă legea, devine mai incluzivă, se adoptă măsuri anti-discriminare. Totodată, încă mai este de lucru, atât la nivel legal, cât în percepția oamenilor. Mi se pare că Spania e un exemplu foarte bun, că protestele și activismul civic funcționează, de asta trebuie să continuăm să ieșim, să luptăm în toate țările pentru drepturi egale. Sper să pot ajunge în viitorul apropiat și la un marș în Chișinău.
