Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în provincia indoneziană Aceh

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a fost resimţit sâmbătă în provincia indoneziană Aceh (Sumatra, nord-vest), a anunţat agenţia de meteorologie şi geofizică indoneziană, citată de Mediafax.

Seismul a avut loc la o adâncime de 103 kilometri, la 24 de kilometri nord-vest de oraşul Subulussalam, la ora 12.11 (08.11 ora Republicii Moldova).

"Pentru moment nu a fost anunţate victime sau pagube materiale", a declarat pentru AFP Dedi Sugianto, un oficial din cadrul agenţiei.

Cutremurul a fost resimţit în oraşele Blang Pidi (Aceh) şi Sibolga, în provincia Sumatra-Nord.

Indonezia este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde întâlnirea mai multor plăci continentale provoacă o activitate vulcanică şi seismică intensă. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.