Cum s-a schimbat Chișinăul pe parcursul unui secol? Foto înainte și după

Chișinăul a fost atestat oficial în documente, pentru prima dată, la 17 iulie 1436, drept un sat mic. Peste (doar?) 230 de ani, în 1666, este menționat deja ca orășel.

În 1812, orașul avea o populație de circa șapte mii de persoane. Numărul lor a început să crească rapid după 1818, când Țarul Alexei a decis ca localitatea Chișinău să fie capitala unui nou teritoriu, numit Basarabia.

Cea mai veche parte a arhitecturii orașului își datorează existența sa lui Alexandru Bernardazzi, arhitect-șef al Chișinăului între 1856 – 1878.

Chișinăul a existat în timpul Imperiul rus, ca parte a Rusiei Sovietice Federative Socialiste și a Republicii Democratice Federative Moldovenești, proclamată în 1917. Din nou, Chișinău a participat la proclamarea independenței a Sfatului Țării Republicii Moldovenești în februarie 1918 și în noiembrie 1918, orașul a văzut cum Republica Moldova a făcut o echipă cu România Mare.

În august 1940, după ce Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Sovietul Suprem al Uniunii a emis o lege cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), unde Chișinău este din nou capitala. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Republica Moldova își proclamă suveranitatea la Chișinău, pe 27 august 1991.

Orașul este împărțit în cinci sectoare administrative – Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Potrivit datelor din 2020, în Chișinău locuiau peste 738.500 de oameni, iar în fiecare an numărul celor care decid să se mute în Capitală crește. 

În acest material ne-am propus să arătăm cum s-au schimbat unele dintre cele mai populare locuri ale Chișinăului pe parcursul anilor. Astfel, am aflat că Banca de stat a devenit Sala cu Orgă, unele monumente au dispărut complet, iar străzile și-au schimbat denumirile de foarte multe ori. 

1. Monumentul lui Ștefan cel Mare este inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale sculptorului basarabean Alexandru Plămădeală. În vara lui 1940, monumentul este evacuat la Vaslui și întors la locul său deja în 1945. În perioada sovietică, acesta a fost lăsat în umbra monumentului lui Vladimir Lenin. În anul 1964, autoritățile de atunci au avut o tentativă de a muta statuia în orășelul Vadul lui Vodă. Însă, un grup de studenți, la inițiativa lui Mihai Moroșanu, au colectat aproximativ 3.000 de semnături împotriva acestui plan. Până la urmă, autoritățile au renunțat la idee, în schimb, Mihai Moroșanu a făcut trei ani de închisoare. 

2. Monumentul lui Alexandru al II-lea a fost instaurat la 17 aprilie 1886, la 5 ani de la asasinarea împăratului. A fost instalat la intrarea principală în Grădina Orașului, unde acum începe Aleea Clasicilor. Monumentul a fost distrus în 1918.

3. Clădirea primăriei municipiului Chișinău este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Aceasta a fost construită în locul cândva ocupat de depoul de pompieri. Construcția a fost finalizată în 1902. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost aruncată în aer și ulterior restaurată de mai multe ori. (Prima fotografie făcută în 1920.)

4. Strada principală a Chișinăului, astăzi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, cândva se numea Alexandrovskaia. Bulevardul s-a construit în perioada anilor 1970-1980. Acesta a devenit cea mai importantă arteră urbană. Inițial era un drum de-a lungul târgului Chișinău, care venea de la Iași și ducea spre Tighina și Cetatea Albă. În 1888, pe strada principală a fost instalată prima linie pentru tramvaiul cu cai (konka), înlocuit în 1913 cu tramvai electric. (Prima fotografie făcută în 1920)

5. Arcul de Triumf din Chișinău a fost construit în 1841. Acesta a fost numit Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și Arcul Biruinței. Înălțimea monumentului este de 13 m. Primele ceasuri pe arcadă au apărut în anul 1842. (Prima fotografie făcută în 1940.)

6. Sala cu Orgă este un monument de arhitectură și sală de concerte din Chișinău. Până în anul 1974, clădirea a găzduit Banca de Stat a RSSM. Edificiul Sălii cu Orgă a fost dat în exploatare în anul 1911.

7. Fotografia din 1913 reprezintă Arcul de Triumf și Casa Eparhială construită în 1911. În imagine se vede și tramvaiul electric care a fost lansat la Chișinău în 1913. 

Fotografiile vechi sunt din colecția OldChisinau.com.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.