Croaţia a devenit cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene

Croaţia sărbătorește intrarea sa istorică în Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat membru. Preşedinţii tuturor ţărilor din Balcani s-au întâlnit duminică la Zagreb.

Aproximativ 100 de reprezentanţi internaţionali au asistat la sărbătoarea aderării. Luni, la ora locală 00:00, au fost lansate focuri de artificii, în timp ce zeci de mii de croaţi din toată ţara aclamau aderarea țării lor la UE, la 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie.

”Bun venit în Uniunea Europeană. Este o noapte istorică. Aţi redat Croaţiei locul său în inima Europei", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în faţa mulţimii reunite la Zagreb.
Croaţia este primul stat care se alătură UE de la aderarea, în 2007, a României şi Bulgariei.

Croaţia este în recesiune din 2009, iar şomajul afectează 20 la sută dintre cei 4,2 milioane de locuitori.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.