Contrabandă de proporții! Toți locuitorii unui sat din Moldova, supuși perchezițiilor

Tone de alcool, bani, muniții și mijloace de transport au fost reținute în urma unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și contracarării contrabandei la frontieră. În scopul stabilirii persoanelor implicate în schema de contrabandă, oamenii legii au efectuat percheziții la domicilii în întreg satul Clocușna, raionul Ocnița.

În data de 22 mai, a fost declanșată o acțiune specifică pentru documentarea și anihilarea grupării criminale, specializate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu mărfuri de larg consum. Aceștia treceau peste frontiera de stat bunuri în asortiment, în special erau direcționați spre contrabanda cu alcool etilic și articole de tutungerie.

Pentru stabilirea persoanelor implicate în grupul criminal, au fost efectuate percheziții la domiciliu, în care erau vizați toți locuitorii satului Clocușna. În rezultat, 7 domicilii ale membrilor grupului criminal au fost supuse percheziției.

În cadrul cercetărilor au fost ridicate 7 tone de alcool, aflat în recipiente din masă plastică cu volume de 1,5, 25 și 225 litri, o pompă cu motor, furtunuri mobile de diferite dimensiuni, mijloace bănești – 11900 dolari SUA, 1000 euro și 4000 lei, fără dovadă a originii, 7 unităţi de transport, utilizate în activitățile grupului, 3 arme traumatice deținute cu încălcarea prevederilor legale, 50 cartușe de vânătoare și alte obiecte cu importanță probatorie pentru cauza penală.

Investigațiile continuă sub coordonarea procurorilor, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.