Comisia de la Veneţia, îngrijorată de situaţia din România

Guvernul României a decis ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă, să modifice Legea Curţii Constituţionale, stabilind că instituţia nu va mai emite un aviz obligatoriu asupra hotărârilor Parlamentului. Deciziile executivului român au stârnit îngrijorări din partea Comisiei de la Veneţia, care îndeamnă România să respecte în totalitate propria Constituţie şi standardele internaţionale privind independenţa justiţiei şi statul de drept, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei.

"O Curte Constituţională care îşi ia rolul în serios ia, din când în când, decizii care nu convin majorităţii aflate la guvernare. Acest lucru trebuie acceptat de toate autorităţile statului şi nu ar trebui să fie în niciun caz un argument pentru justificarea ingerinţelor asupra independenţei Curţii", afirmă, într-un comunicat, preşedintele Comisiei Consiliului Europei pentru Democraţie prin Drept, italianul Gianni Buquicchio.

Pe 25 iunie Senatul român a adoptat o lege cu acelaşi text ca al ordonanţei de urgenţă aprobate miercuri de Executivul român. Autorii proiectului propun eliminarea de sub controlul de constituţionalitate al Curţii Constituţionale a României (CCR) a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Premierul român, Victor Ponta, a arătat că este necesar ca să fie modificată Constituţia României anul viitor, iar rolul Curţii Constituţionale să fie întărit din punctul de vedere al consolidării "prestigiului şi respectului faţă de deciziile CCR".
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.