Vasile Stroescu a fost boierul basarabean care a susținut realizarea idealului național. A făcut donaţii substanțiale pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti. A alocat bani pentru sprijinirea instituţiilor culturale, tipărirea cărţilor și pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. Despre generozitatea lui Stroescu scriau toate ziarele vremii, iar drept recompensă pentru actele de binefacere destinate „Bisericii, cărții şi şcolii” şi pentru contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, a fost ales în unanimitate Membru de Onoare al Academiei Române pe 24 mai 1910. La rândul său, Vasile Stroescu, care se caracteriza printr-o modestie proverbială, se mira atunci că pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot”.
Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, jud. Hotin (în prezent raionul Edineț). Era cel mai mic din cei 15 copii ai lui Vasile Ion Stroescu şi Porfira Guţu. A învăţat, pe rând, la liceul din Chişinău, la cel din Kameneţ-Podolsk şi la liceul Richelieu din Odessa. Ulterior, a studiat Dreptul la universităţile din Moscova, Petersburg şi Berlin. Cunoştea limbile: franceză, italiană, germană, engleză, precum şi cele slave. Ulterior, a călătorit prin oraşele principale ale Europei. Întors în Basarabia în anul 1867 a activat ca judecător la tribunalul din Hotin, unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului B.P. Haşdeu. A fost judecător până la moartea tatălui său, în 1875, când a renunţat la carieră şi s-a stabilit în satul Brânzeni, unde avea o moşie.
Istoricii afirmă că a moştenit de la părinţi mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri și moşii, cu suprafaţa totală de 9.000 ha. Le-a administrat atât de bine, încât spre sfârșitul vieții sale ajunsese la 25.000 ha. Se zice că Vasile Stroescu verifica personal calitatea aratului şi găsea locurile unde brazda acoperea pământul nearat. Îi ştia pe toţi ţăranii săi pe nume, iar în tinereţe – toate miile de capete ale turmelor sale. Se mai zice că deși era bogat, Stroescu nu frecventa localurile de lux, iar când se deplasa la Chişinău, de la gară spre centru mergea cu tramvaiul şi evita folosirea birjei. Întrebat de un prieten, de ce procedează aşa, V. Stroescu a răspuns „tramvaiul costă 3 copeici iar birja 3 ruble, iar aceste 3 ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din Maramureş”.
Istoricul Eugen Holban menționa la un moment dat că toate aceste averi, Vasile Stroescu le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a ajutat-o”,
După 1900, şi-a dat moşiile lui în arendă tăranilor constituiţi în obşti. A ridicat biserici la Şofrincani, Zăicani, Pociumbăuţi, Trinca, şi spitalele de la Trinca şi Brătuşeni. Conacul boieresc de la Brînzeni, îl va dărui, ulterior, pentru înfiinţarea unei şcoli de agricultură. „„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”, declara Vasile Stroescu.
În anul 1902 printr-o scrisoare adresată Ministrului de Instrucţie Publică din România, Vasile Stroescu „roagă” să primească suma de 200 000 lei pentru construirea de şcoli în satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi. Din acest fond sau construit şapte şcoli primare cu dotările necesare, unei bune funcţionări.
În anul 1906, când s-a sărbătorit 40 ani de la venirea regelui Carol I în România, Vasile Stroescu a donat 200 000 ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe, în capitala tuturor românilor – Bucureşti. Peste doi ani, va mai dona încă 100.000 ruble.
De asemenea, în anul 1908 Vasile Stroescu a acordat suma de 100 000 ruble Ministerului Instrucţiei Publice din Bucureşti, pentru continuarea construcţiilor de şcoli. Cele mai multe donaţii le-a făcut pentru românii din Transilvania, mai ales pentru înfiinţarea de şcoli săteşti în limba română. „Carte şi iar carte, şcoli şi iară şcoli, biserici şi iară biserici – prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”, spunea Vasile Stroescu.
Cei care au cercetat viața și activitatea lui Vasile Stroescu spun că acesta a fost un fenomen al epocii, despre care scriau toate ziarele vremii. Aproape zilnic apăreau știri despre faptele de generozitate ale marelui creștin basarabean, și care era atât de popular„ încât faima acestuia a ajuns și la urechile regelui Ferdinand I”. Cele mai multe donaţii le-a făcut pentru românii din Transilvania, mai ales pentru înființarea de şcoli săteşti în limba română. În 1910 Stroescu trimisese 200.000 coroane Fondului Cultural din Sibiu pentru școlile sătești ortodoxe și încă 16.000 coroane pentru înființarea de cantine școlare și achiziția de haine, cărți, hârtie etc. În luna mai trimitea 100.000 de coroane pentru înființarea Școlii Superioare de fete din arad, instituție patronată de Reuniunea Femeilor Române din Arad.
A finanţat şi primul ziar de luptă naţională de la Chişinău, “Cuvânt Moldovenesc”. În 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga Culturală i-a adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu şi-l proclamă membru de onoare”.
Istoricul N. Iorga îl numea„un mare binefăcător al culturii româneşti”.În 1912 a fondat „Clubul Român de Ajutor şi Cultură” în Statele Unite ale Americii, orașul Cleveland, Ohio, în dorinţa de a-i atrage pe conaţionalii din emigraţie la cauza comună de întregire şi prosperare a naţiunii române.
Fruntaşii mişcării de eliberare naţională: Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa, etc. în aprilie 1917 a format Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare a fost ales Vasile Stroescu, care întors din America se afla la Odesa. Onisifor Ghibu şi Pan Halippa s-a deplasat la Odesa pentru ai aduce la cunoştinţă despre alegerea sa, prin scrisoarea celor 21 membrii fondatori ai Partidului Naţional Moldovenesc. A fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari în 1919.
La 15 aprilie 1926 a plecat la cele veşnice. A avut parte de funeralii naţionale, la catafalcul său a fost prezent întregul guvern. Regele Ferdinand şi Regina Maria au trimis coroane de flori, la fel Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi Senatul Ţării. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Sursa: Dacoromania-alba.ro, Stefanteris.wordpress.com, Adevarul.ro
