Cinci poliţişti de frontieră condamnaţi pentru folosirea diplomelor false de studii!

Cinci poliţişti de frontieră din raionul Cantemir au fost condamnaţi la amenzi penale cuprinse între 5 şi 6 mii lei şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în cadru MAI timp de un an, după ce au folosit diplome false de studii. Cei cinci poliţişti au plătit câte 300 de euro pentru a obţine diplome de studii medii de cultură generală.

Astfel, Procuratura raionului Cantemir a anunţat astăzi despre  condamnarea a cinci poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră “Stoianovca” .

Potrivit celor constatate în cadrul urmăririi penale, totul s-a întâmplat în anul 2013, după reorganizarea Serviciului de Grăniceri în Departamentul Poliţiei de Frontieră (DPF), una dintre condiţiile pentru reangajarea personalului fiind dovada deţinerii studiilor medii de cultură generală.

Astfel, procurorii au stabilit că, cinci poliţişti de frontieră au obţinut, contra sumei de 300 euro, atestate de studii medii de cultură generală false, pretinzând absolvirea a 11 clase într-un liceu din capitală. Ulterior, în baza documentului fals, autentificat notarial, aceştia au fost angajaţi în Direcţia Regională Sud a DPF al MAI.

După punerea celor cinci sub învinuire, la demersul procurorilor, poliţiştii au fost suspendaţi provizoriu din funcţie.

Recent, pentru cele incriminate, poliţiştii de frontieră au fost condamnaţi la amenzi penale cuprinse între 5 şi 6 mii lei şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul DPF al MAI timp de un an.

Sentinţele sunt definitive.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.