Cetăţenii ruşi din regiunea transnistreană vor beneficia de servicii juridice gratuite

La Tiraspol va fi inaugurat vineri, 15 iunie, un centru consultativ prin intermediul căruia cetăţenii ruşi din regiune vor beneficia de asistenţă juridică. Centrul va fi deschis la iniţiativa Uniunii Comunităţii Ruse, Fundaţiei pentru protecţia drepturilor cetăţenilor ruşi şi centrul de informare „Casa Rusă”, anunţă agenţia de ştiri „Novâi Reghion”.

Preşedintele Uniunii Comunităţilor Ruse din regiunea transnistreană, Viorica Kohtareva, a declarat pentru aceeaşi sursă că centrul va oferi servicii de consultanţă pentru cetăţenii ruşi în diverse probleme juridice. „Cetăţenii ruşi care locuiesc în regiunea transnistreană, inclusiv în Tiraspol, au multe întrebări în legătură cu schimbul domiciliului, dar şi altele, de ordin personal, care trebuie soluţionate”, a declarat aceasta.

Centrul consultativ va desfăşura audiențe o dată pe săptămână, pentru început. Ulterior, în funcţie de numărul cererilor, ar putea fi modificat programul, ajungându-se la două-trei audienţie pe săptămână.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare