Moldovenii din Italia au un apel către conducerea ţării noastre. Aceştia cer ajutor în urma deselor cutremure care au cuprins în ultimele zile Italia. Un mesaj în acest sens a lansat preotul Semion Moraru care spune că oamenii au nevoie de ajutorul autorităţilor din Republica Moldova. În primul rând preotul spune că este nevoie de ajutor în ceea ce priveşte recuperare lăcaşelor sfinte, pentru că nu mai au unde să oficializeze slujbe. Preotul spune că spiritualul este de fapt lucrul care îi mai ţine acolo pe moldoveni.