EVZ: Europa fardează vânătăile de pe chipul R.Moldova „Uniunea Europeană va apăra drepturile opoziţiei democrate, ale ONG-urilor, ale celor reţinuţi şi ucişi în închisorile din R. Moldova. Din punctul acesta de vedere, nu vom face compromisuri. Dar nu ne putem conduce
PLDM: Amnistia făcută de Voronin este una ilegală Amnistia promisă de preşedintele Vladimir Voronin, nu poate fi pusă în aplicare, deoarece prerogativa lui Voronin este graţierea persoanei, pe când amnistierea constituie obiectul unei legi aprobate de Parlament.
Parlamentul European pregăteşte o rezoluţie pentru R.Moldova Parlamentul European pregăteşte o rezoluţie pentru Republica Moldova şi o misiune de anchetare a evenimentelor de la Chişinău. Socialiştii trimit propria delegaţie la Chişinău.
Voronin cere amnistierea participanţilor la proteste Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a cerut amnistierea participanţilor la protestele de la 7 aprilie din Chişinău.
În două luni au fost clonaţi 400 de mii de moldoveni PL, PLDM şi AMN au prezentat miercuri primele probe despre falsificarea alegerilor. ● În una din secţiile de votare din raionul Hânceşti reprezentanţii celor trei partide au găsit în sacii sigilaţi liste cu alegători datate cu 6 martie
Exerciţii de logică. Să vorbim despre… „Da, vorbim aceeaşi limbă, dar noi o numim altfel” – a mai repetat o dată, inspirat de Mesajul preşedintelui Traian Băsescu în faţa camerei reunite a Parlamentului din 14 aprilie a.c., preş.Voronin fraza devenită celebră prin inconsistenţa ei (ştie oare dumnealui ce se spune despre cei care persistă în greşeală?).
Video: alegerile parlamentare au fost fraudate „În urma verificării listelor electorale am constat că alegerile parlamentare din 5 aprilie au fost fraudate”, – au declarat liderii partidelor de opoziţei în cadrul unei conferinţe de presă organizată azi, 15 aprilie, unde au fost
Eduard Muşuc îşi lasă partidul Cinci membri ai Biroului Politic al Partidului Social Democrat (PSD), inclusiv secretarul general Eduard Muşuc, şi-au anunţat demisia din rândurile partidului.
Consiliul Europei trimite emisar în Moldova Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Terry Davis, a făcut o declaraţie de presă cu privire la evenimentele din R. Moldova.
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator