Înaintea mea, prima a ajuns asistenta şi el s-a luminat la faţă de parcă ar fi văzut autobuzul care nu mai venea. O urma supus şi bucuros, de parcă ar fi urmat-o pe mama sa. Încă nu mă văzuse. Încă nu ştia că-l urmăresc.

Întâmplător sau nu, dar Irina îl părăsi chiar în ziua în care Matei fu măturat de la ziarul Vremea de dimineaţă, la care lucrase în ultimii nouă ani, pentru un articol despre modul inuman în care erau trataţi moldovenii la Consulatul Român din Chişinău.

Am citit antologia de poezie scherzo pentru regele franței (texte selectate în amonte) de Alexe Rău dintr-o răsuflare. Lucru ce mi se întâmplă destul de rar, ținând cont că antologiile cuprind texte din perioade diferite, diverse stări. Dar Alexe Rău a țesut bine antologia, există în ea câteva fire care te țin de la un capăt la altul, deși textele cuprinse sunt foarte diferite. Unul dintre aceste fire este lectura.

Excelenţă, nu cred că mă mai ţineţi minte. De aceea, ţin să mă prezint. Ştiţi, sunt eu, tipul ăla chelbos şi cu barbă, cu un început de burtă şi cu un mers nesigur, căruia i-aţi trimis acum câteva luni o scrisoare. Da, mie mi-aţi trimis-o.

Prin acest text vă propun o călătorie. Traseul vi-l alegeți singuri. O călătorie fără morală. Dacă vreți morală – tot singuri trebuie s-o găsiți.

Am invitat, zilele astea, o clasă de liceeni la o întâlnire cu un scriitor. Iniţial, doamna profesoară a primit cu entuziasm, dar, după aceea, m-a întrebat: