Ratatul şi omul de succes. Loserul şi carieristul. Inadaptatul şi cel căruia îi merge toate ca pe roate. Marginalul şi cel care urcă pe scara socială. Această opoziţie este foarte fecundă de-a lungul întregului volum de proză scurtă a lui Anatol Moraru “Confindenţa unui loser”.

Să bagi în literatură personaje care au o imagine în realitate nu-i chiar așa de ușor, chiar dacă pare. Un politician pe val, de care știe azi toată lumea – mâine e nimic, e țărână, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău – nimeni nu vrea să-și amintească.

Am luat multe țepe în Moldova. Chiar dacă Moldova e așa mică, chiar dacă Moldova nu e o țară cu„efervescență culturală” – jurnaliștii, scriitorii, scenariștii iau țeapă continuu. Cea mai mare țeapă pe care am luat-o, de departe, e de la Angela Brașoveanu și revista Punkt, al cărei director este.

Literatura sa acţionează asupra mea ca un calmant. Acţionează ca un calmant când aflu că unii oameni, printre care şi Paul Goma, au trecut prin încercări cu mult mai grele şi mai dificile, decât cele prin care trecem noi astăzi, fiind închişi în puşcărie, fiind supuşi la umilinţe şi la înjosiri inimaginabile şi, cu toate astea, au rezistat. Au rezistat şi au învins, fără să pactizeze cu sistemul.

Vreau să vă mărturisesc din capul locului că cel mai tare şi mai tare îmi repugnă să denigrez şi să ofensez oamenii. Şi cel mai mult îmi doresc să-i ajut, atunci când au nevoie de ajutor sau când sunt la strâmtoare. Uneori însă îmi propun una, dar îmi iese cu totul şi cu totul altceva. Vrând să le fac bine unor oameni, ajung să-i jignesc, fără să vreau. Intenţionam însă altceva. Intenţiile mele erau nobile, dar rezultatele se dovedeau a fi contrar aşteptărilor mele.

Părerea larg răspândită în epoca sovietică, pe vremea când la putere era realismul socialist, era că literatura trebuie să formeze şi să modeleze, ca pe un aluat, conştiinţele. Greul era pus pe umerii scriitorilor. Poeţilor şi prozatorilor revenindu-le misiunea de-a influenţa mentalitatea tinerilor generaţii.

Cu toate că a plecat din Basarabia când încă mai era un copil, şi s-a maturizat departe de casă, Cătălina Bălan nu uită de unde vine. Dovadă e interesul ei permanent pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Tânăra poetă nu se promovează doar pe sine, ci şi cultura română de dincolo de Prut şi Nistru. Dovadă: recenta anchetă pe care a iniţiat-o în revista Observatorul Cultural, printre scriitoriii basarabeni, cărora le-a adresat trei întrebări: 1. Cînd aţi fost ultima oară la un eveniment literar organizat în România?

Am stat zilele astea într-un rând la un oficiu poștal și inevitabil a trebuit să-mi poluez creierul cu vorbăria unei babe. O pensionară rusoaică, care a reușit în douăzeci de minute să mornăie cam cât vorbesc în jumătate de săptămână. Asta fără să fie cineva cunoscut la poștă.

Pe Boris Cremene îl cunosc la sfârşitul anilor 80, când evolua pe scândura Teatrului “Eugene Ionesco” în nişte spectacole feerice.