Casandra Eşanu, studenta pentru care nu există imposibilul, există motivaţie şi sârguinţă/ INTERVIU

Tânără, ambițioasă și foarte motivată să devină un medic cu renume, Casandra Eşanu, absolventa Liceului Teoretic ”Onisifor Ghibu” de la Chișinău ne împărtășește impresii din culisele străinătății și a facultății la care studiază.

”Nimic nu este imposibil! E nevoie doar de motivație și sârguință!”

Să alegi universitatea de medicină necesită mult curaj chiar și în Moldova (din cauza a multă informație care urmează a fi însușită). Cum este să fii student la Medicină la Strasbourg, Franța?
Am ales această facultate fiind conștientă că mă așteaptă un parcurs lung și greu, dar medicina a fost întotdeauna ceea ce mi-a plăcut, ceea ce doresc să studiez. A fi student la o universitate cu renume implică demonstrarea anumitor calități: că ești capabil să asimilezi un volum enorm de informație care urmează s-o aplici. Medicina este una dintre cele mai nobile profesii și, în orice țara ar fi, necesită multă responsabilitate, devotament și perseverență.

Se zice că sunt acceptați toți, dar doar vreo 10% reușesc să treacă de primul semestru. Tu ai reușit, cum?
La medicină nu sunt acceptați chiar toţi. În dosarul de admitere prealabilă trebuie să figureze Diploma de cunoaștere a limbii franceze la nivelul B2 minimum. Eu personal am inclus Diplomele de gradul 3 la Olimpiadele Republicană și Municipală la biologie, Certificat obținut la Școala Duminicală la USM facultatea de biologie, tabelul de note a claselor liceale precum și o scrisoare de motivare.

În anul curent au fost acceptați 1882 studenți din toată lumea la PACES (Première année commune aux études de santé) adică Primul an comun de studii medicale. Dar nu e atât de simplu cum pare… Voi face o mică descriere pentru a clarifica lucrurile.

Anul întâi (precum și al 6-lea) constituie cele mai grele bariere la facultatea de medicină din Franța anume, deoarece de fapt e un CONCURS. În urma unei reforme recente, primul an regrupează toți studenţii care doresc să studieze la facultățile de medicină, farmacie, stomatologie, școala de moașe. În primul semestru toți studiază aceleași obiecte, iar in al doilea-fiecare alege preventiv care filieră își dorește și deci studiază obiecte specifice. «Bariera» constă în faptul că pentru a trece în anul 2 trebuie sa fii printre cei mai buni. Din 1882, la medicină generală vor trece 232 studenți, la farmacie-121, la stomatologie-59 și la şcoala de moașe- 30. Deci, în total 442 de locuri, restul 1440 «zboară»!!! E o luptă crâncenă și stresanta. Și poți eșua nu pentru că ești un ratat, dar chiar e o selecție a celor mai capabili!

La Chișinău, studenții se plâng de 6 examene într-o lună, tu ai avut 9 examene în doar 2 zile. Povestește-ne despre ele.
Și aici la alte facultăţi examenele sunt repartizate, în plus se fac « rattrapages » adică permit studentului, în caz de eşec, să mai scrie o dată examenul. La medicina nu. Ai lipsit-exmatriculat. Nici un fel de rattrapage. Ai fost al 233-lea…exmatriculat. Poți repeta anul..de la început.. dar dacă ratezi a doua oară, nu mai ai dreptul să înveți la facultatea de medicină niciodată în viață (în Franța).

Într-adevăr, am avut examen la 4 obiecte într-o zi și la încă 5 peste o zi. Să repeți la biochimie cu o seară înainte? Nu, nu reușești nici măcar o temă. Dar mai ales când ai 5 obiecte. În așa mod demonstrezi cunoștințele fundamentale acumulate pe parcursul semestrului și nicidecum cele citite o zi înainte, care vin și zboară o dată ce ieși din sala de examen.

Este o facultate pe care ai ales-o din pasiune sau din sugestiile părinților?
Făcând parte dintr-o «dinastie» de medici, am crescut într-o atmosfera specifică. Ascultam cu interes cazuri clinice discutate de părinți și bunici..de mic copil, cunoșteam lucruri care sunt necunoscute pentru maturi. Am decis ce doresc să devin cu mult timp înainte și în nici un caz nu m-au impus părinții!

Sistemul nostru te formează îndeajuns pentru a putea deveni o studentă strălucită în Franța? Ce ai fi schimbat în anii de liceu?
Nu am învățat franceza la școala, ci la Alianța Franceză, dar liceele francofone pregătesc elevii la un nivel suficient de avansat. În Moldova, mi-am dat seama că nu contează cât e de renumit liceul în care înveți. Nu înseamnă că dacă absolvești liceul Gheorghe Asachi sau Prometeu ai un viitor garantat. Eu mi-am făcut studiile în Liceul Onisifor Ghibu și am avut cinstea să reprezint Republica Moldova la Olimpiada Internaţională la Biologie din Singapore în rând cu elevi din Eminescu, Orizont și din alte raioane ale Republicii, adică în final, depinde de munca pe care o depunem!

Aș schimba sistemul liceal: profilurile real și umanist sunt insuficient gândite. Aș propune profilurile ştiințific, umanist, economic, pentru că am studiat mai puțină chimie și fizică doar sub pretextul că cei care pleacă la economie nu au nevoie de asta și o sa învăț «pe urmă». Aici însă am fost în dezavantaj față de studenții ce au făcut intensiv fizică și chimie în anii de liceu și deși ar părea complicată matematica în clasa 12-a, aici o studiază mai aprofundat.

Stai singură? Cum a decurs procesul de adaptare la Strasbourg, capitală europeană?
Nu sunt singură, sunt în «colocation» cu o moldoveancă, dar anul viitor sper sa stau singură:) Sunt mulți studenți din Moldova care își fac studiile la Strasbourg. Există un grup pe Facebook care ne reunește, ne ajutăm reciproc în caz de urgență.

Există multe temeri atunci când pleci din țară spre o destinație necunoscută. Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ai lua aceeași decizie?
Da, aș fi luat aceeași decizie. Nu regret niciodată pentru că totul ce se face e spre bine și spre progres. Nu e târziu niciodată să te întorci acasă și să încerci o altă cale. Dar până când, fac totul ce-mi stă în puteri să reușesc la Université de Strasbourg.

Cum e viața de student departe de casă?
Dificilă din punct de vedere a responsabilităților care se adună: cumpărături, curățenie, să pregatești masa, documente fel de fel la securitatea socială, plata serviciilor comunale etc. Toate vin brusc, mai ales în primele săptămâni eşti disperat, dar după o mică organizare..se clarifică. Acum sunt în echilibru. Evident că nu-mi lipsesc micile distracţii și plimbări în oraş. Sunt foarte multe avantaje oferite anume studenţilor: reduceri la săli de sport, muzee, cinematografe, excursii, concerte. Mai e și Germania, la 15 minute de Strasbourg, mereu vei găsi o ocupaţie.. 🙂

Există o reală diferență dintre sistemul medical din Franța și cel din Moldova. Vrei să rămâi acolo după finisarea studiilor?
Sistemul medical din Franța este unul dintre cele mai performante din lume. Evident diferența e majoră, dar sunt prea multe detalii. Nu sunt sigură cum se va schimba totul în 11 ani de studii, dar mi-aș dori să rămân aici din mai multe motive, unul dintre care e aprecierea la justa valoare, poziţia și modul în care este văzut Medicul în societate.

Dacă le-ai da un sfat viitorilor absolvenți de liceu care vor să aleagă facultatea franceză de medicină, care ar fi acesta?
Când îmi spuneau studenții de la medicină din Franţa că e ‘greu’… ziceam «da, da… greu… la școală tot a fost ‘greu’… dacă înveți, va fi ok». Aici mi-am dat seama că «greu» e nimic spus. Sunt nevoită să studiez câte 10 ore pe zi pentru a reuși să fiu într-un pas cu ceea ce predă profesorul.

«Sfatul» care mi l-au dat mie anul trecut e: «Run you fools!!» 🙂 să plec mai bine în România pentru că aici e prea mare concurența și e mai sigur că voi trece de primul an-concurs.

Eu nu voi proceda la fel. Dacă într-adevăr doriți să vă faceți studiile la facultatea de medicină în Franţa, la sigur veți reuși! Nimic nu este imposibil! E nevoie doar de motivație și sârguință! Vă vor preda unii dintre cei mai buni profesori din Franța, Doctori în materia lor, mulți dintre care fac cercetări științifice pentru a candida la Premiul Nobel; veți avea parte de săli, biblioteci, laboratoare de ultimă generație! Nu lăsați experiența altora să vă dezorienteze. Înarmați-vă cu multă răbdare, vor urma multe greutăți, dar numai fiind siguri de ceea ce doriți cu adevărat, veți obține rezultate frumoase! Vă urez succes!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.