Băsescu: Obiectivul României trebuie să fie intrarea Republicii Moldova în UE

Obiectivul României trebuie să fie intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a declarat Traian Băsescu în cadrul unui interviu pentru România Liberă, precizând că „atunci frontierele nu vor mai conta şi vom vedea ce e de făcut pe mai departe”.

Comentând declaraţiile de apreciere aduse lui Crin Antonescu şi Victor Ponta de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, Traian Băsescu a declarat:

„Dacă ajungi, ca politician român, să fii apreciat de Vladimir Voronin, atunci trebuie să te întrebi unde greşeşti cu democraţia, unde greşeşti cu deserviciile aduse ţării tale. Pentru că Vladimir Voronin poate fi considerat orice, numai nu un prieten al României sau un om care să dorească binele României. Ca politician român, când acţiunile tale sunt aplaudate de Vladimir Voronin, trebuie să îţi pui, în mod automat, această întrebare: ce am făcut împotriva interesului naţional al României?

Referindu-se la relaţiile dintre Moldova şi România în timpul preşedinţiei lui Voronin, Băsescu a menţionat că a ştiut de la început că acesta este „un politician cu limbaj dublu”.

„În acea epocă eu am găsit relaţiile României cu Republica Moldova îngheţate, astfel că, începând cu 2005, am utilizat orice nişă pe care am putut să le dezgheţ. Ce mi-a convenit foarte mult (a fost) exact limbajul dublu al lui Voronin”, a declarat Băsescu.

„Eu, ca politician care-mi doresc ca Republica Moldova să revină în Europa civilizată, nu puteam decât să valorific demagogia şi nesinceritatea lui Voronin, că nu m-am născut nici ieri, nici azi. Ne întâlniserăm doi politicieni hârşiţi. El a vrut să pară pro-european, l-a costat. Pentru că am putut în acea perioadă să punem postamentul perspectivei europene a Republicii Moldova, iar când şi-a dat seama că am mers prea departe era prea târziu”, a menţionat Traian Băsescu.

Referindu-se la situaţia României după revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, Traian Băsescu a menţionat că „acţiunile din ultimii ani ale României nu au fost dintre cele mai agreate la Moscova”, precizând totodată că nu crede că Moscova îşi doreşte o destabilizare a României.

Comentând relaţiile sale cu actualui lider de la Kremlin, Băsescu le-a calificat drept „de comunicare”. „Sunt convins că oricând putem comunica dacă aş simţi nevoia să schimb nişte puncte de vedere cu el, nu cred că n-ar fi posibilă discuţia”, a declarat Traian Băsescu.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.