ATAC TERORIST la Londra: Un militar a fost decapitat în plină stradă, iar autorii au filmat incidentul

Un militar britanic a fost ucis, iar alte două persoane au fost rănite prin împuşcare, în sud-estul Londrei, într-un incident catalogat de Guvernul britanic ca fiind "atac terorist", informează CNN citat de Mediafax. Potrivit unor surse citate de postul Sky News, militarul a fost decapitat în stradă, cei doi agresori filmând incidentul.

Cei doi suspecţi, despre care se presupune că ar fi islamişti, l-au atacat cu o sabie pe un militar britanic care făcea parte din efectivele active, decapitându-l. Agresorii au filmat crima şi au strigat la sfârşit "Allah Akbar" ("Allah este mare").

CNN a postat pe pagina de web o înregistrare video cu unul dintre suspecţi, care are în mâinile pline de sânge un cuţit şi o toporişcă şi care îi spune unui trecător ce s-a întâmplat.

În video, unul dintre agresori afirmă: "Jurăm pe Allah cel atotputernic că nu vom înceta niciodată să luptăm împotriva voastră. Ne cerem scuze pentru femeile care au fost nevoite să vadă aşa ceva pe stradă astăzi, dar şi pe teritoriile noastre femeile sunt nevoite să vadă atrocităţi. Voi, locuitori ai Marii Britanii, nu veţi fi niciodată în siguranţă. Înlăturaţi Guvernul, căci guvernanţilor nu le pasă de voi".

Poliţia a fost alertată, i-a localizat pe cei doi suspecţi şi i-a împuşcat. Cei doi primesc îngrijiri medicale în spitale din Londra. Premierul David Cameron, aflat la Bruxelles, s-a declarat "şocat" de acest incident, convocând Comisia guvernamentală pentru Situaţii de urgenţă Cobra.

Atacul a avut loc miercuri după-amiază în cartierul Woolwich, situat în sud-estul Londrei, iar autorităţile îl consideră un "incident terorist".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.