Afacerile lansate de lucrătorii migranţi vor fi finanţate de stat

51 de afaceri lansare de muncitorii migranţi ori rudele de gradul întâi ale acestora vor primi finanţare nerambursabilă din partea statului. Despre aceasta s-a anunţat ieri, în cadrul şedinţei Comitetului de supraveghere al Programului-pilot de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1”, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele implementării Programului.

În cadrul şedinţei, membrii Comitetului de supraveghere au aprobat acordarea componentei grant, în valoare cumultativă de 9,4 mil lei, pentru implementarea a 51 proiecte investiţionale, care vor genera atragerea unor investiţii în valoare cumulativă de 40,7 mil. lei Astfel, fiecare leu acordat din cadrul Programului pentru implementarea acestor proiecte vor atrage 4 lei investiţii în economia naţională.

În cadrul proiectului au participat lucrători migranţi şi rudele de gradul I al acestora de pe întreg teritoriul republicii, domeniile de activitate fiind printre cele mai diverse. Printre acestea pot fi enumerate producerea articolelor de lână şi tricotaj, coaserea hainelor, fabricarea produselor de morărit şi patiserie, prelucrarea lemnului, producerea mobilierului, ş.a.

Mijloacele băneşti preconizate a fi investite provin din munca desfăşurată de către migranţii din 29 de state diferite, ponderea majoră fiind a celor din Italia – 49 %, urmată de Rusia cu 10 %, restul având originea în alte 27 de state din UE, CSI, SUA, Africa şi Coreea de Sud.

Menţionăm că Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranţi moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitenţe. Programul va activa în baza regulii „1+1”, astfel fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului-pilot.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.