Accidentul din San Francisco: avionul era atât de înclinat încât un pilot nu vedea pista

Avionul Boeing 777 al Asiana Airlines care a ratat aterizarea, sâmbătă, la San Francisco era atât de înclinat spre spate încât unul dintre piloţi nu putea vedea pista de aterizare, au anunţat autorităţile americane după ce au interogat o parte din echipaj.

Prăbuşirea zborului 214 al Asiana Airlines, care s-a soldat cu doi morţi şi 182 de răniţi, a survenit după ce coada aparatului a lovit un dig ce despărţea pista de aterizare de apa din jur, a golfului San Francisco.

Agenţia americană pentru siguranţa transporturilor (NTSB), care trebuie să determine cauzele accidentului, a stabilit deja că avionul se apropia cu o viteză net inferioară celei normale şi că zbura prea jos, scrie Mediafax.

Preşedinta agenţiei, Deborah Hersman, a declarat pentru presă că doi piloţi au fost interogaţi luni şi alţi doi marţi. Pilotul care era la manete pentru aterizare a confirmat că zborul de sâmbătă era "prima sa experienţă operaţională pe un 777". Supervizorul său a confirmat la rândul său că acest zbor "era primul ca pilot instructor".

Cel de-al treilea pilot prezent în cabină în momentul accidentului – al patrulea, a cărui prezenţă nu era obligatorie conform lui Hersman, era aşezat în afara cabinei – a explicat la rândul său "că nu putea vedea pista de pe locul său", situat mai în spatele cabinei. "Aparatul era înclinat şi el nu a putut vedea pista", a precizat Hersman.

Aceasta a mai declarat că piloţii nu au fost supuşi încă testelor toxicologice. Dintre cei trei prezenţi în cabină, unul a fost spitalizat pentru o coastă ruptă. Ceilalţi doi au ieşit din accident neatinşi. Doi membri ai personalului de zbor au căzut din aparat când coada s-a detaşat după impact şi au suferit răni grave. 

Din cei 182 de răniţi, cel puţin cinci erau încă în stare critică marţi, conform San Francisco General Hospital.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.